Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DEGRADARE Cade istoria în capul trecătorilor, chiar şi în buricul Timişoarei

Publicat in Adevarul, joi 19 august 2010 ·

Tot mai multe clădiri istorice au ajuns într-o stare de degradare atât de avansată, încât faţadele cad pe trotuare. Majoritatea spaţiilor din clădirile istorice din Timişoara sunt închiriate de companii, numărul persoanelor fizice care să mai aibă domiciliu în centrul oraşului fiind mai mic.

Majoritatea spaţiilor din clădirile istorice din Timişoara sunt închiriate de companii, numărul persoanelor fizice care să mai aibă domiciliu în centrul oraşului fiind mai mic. Chiar dacă îşi au sediul social în astfel de clădiri, investiţiile aduse în reabilitarea sau securizarea tencuielii exterioare sunt nule sau chiar minime. Cu toate că viaţa clienţilor lor este pusă în pericol, firmele private nu investesc în imobilele istorice.

Risc şi în zona zero

Un exemplu concret al faptului că atunci când au treabă prin centrul oraşului timişorenii pot fi victime ale degradării clădirilor îl reprezintă ultima intervenţie a pompierilor ISU „Banat” şi a voluntarilor de la SALVO. Aceştia au îndepărtat o mare parte din tencuiala exterioară a clădirii în care se află restaurantul McDonald’s Timişoara. „Noi am sesizat la Primăria Timişoara şi ISU Banat că bucăţi mari din zidărie pot pica. Fiind chiriaşi în clădire, noi nu putem investi în clădire. Acest lucru este treaba proprietarului”, a spus Atena Balint, reprezentantă a McDonald’s România. Astfel, clienţii care intră în restaurant sau consumă produsele pe terasa localului sunt pe cont propriu când vine vorba de siguranţa personală. În Timişoara, peste 79 de clădiri istorice sunt în stare avansată de degradare.

Intervenţie cu voluntari

"Noi, cei de la SALVO, intervenim atunci când viaţa timişorenilor este în pericol. Noi intervenim gratuit şi nu căutăm mediatizare. Nu vrem decât să salvăm viaţa semenilor noştri", a spus Loredana Gavrilovici, voluntar SALVO.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 10 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 11 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 7 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 13 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 6 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 10 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°