* un tânăr de 19 ani a stat aproape o săptămână închis în apartament cu tatăl său, care decedase *
autorităţile au fost alertate de vecinii care nu mai suportau mirosul de pe casa scării * în prezent, băiatul se află sub tratament, la Psihiatrie * medicii legişti au stabilit că tatăl în vârstă de 49 de ani a decedat joi, 12 august, din cauza unui stop cardiac
Un tânăr de 19 ani, cu afecţiuni psihice, a stat timp de aproape şase zile închis în casă cu tatăl său decedat. Groaznica situaţie a luat sfârşit abia după ce vecinii, alertaţi de mirosul care ieşea din apartament, au sunat la numărul de urgenţă 112. S-a întâmplat în cartierul Obor, pe Str. Hipodrom, la blocul I. Marţi seară, în jurul orei 20.50, un locatar a sunat la 112, pentru a semnala prezenţa unui miros foarte urât care se răspândise pe casa scării. La scurt timp, la blocul indicat au ajuns echipaje ale Poliţiei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Problema a fost rezolvată de o echipă de descarcerare din cadrul ISU, care a spart uşa apartamentului de la etajul IV, ce părea a fi sursa mirosului. Intraţi în locuinţa respectivă, cei de la descarcerare şi poliţiştii l-au găsit pe proprietar, Marian Vasile, 49 de ani, mort, căzut pe pardoseala unei camere. Mai grav este că, deşi corpul decedatului ajunsese într-o stare avansată de putrefacţie, în acelaşi apartament se afla şi George Vasile, 19 ani, fiul proprietarului. Acesta stătea pe un pat şi nu părea să-şi dea seama de ce se întâmplă în jurul lui. Fiindcă era evident că suferă de o afecţiune psihică, tânărul a fost luat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul de Psihiatrie.
Ieri, după efectuarea necropsiei, medicul legist Aurelian Savu ne-a declarat că Marian Vasile, de profesie taximetrist, a decedat din cauza unui stop cardiac, pe fondul unei afecţiuni mai vechi a inimii coroborate, probabil, cu efectul caniculei şi al consumu