Un bărbat din Carani a fost arestat, miercuri, sub acuzaţia că l-ar fi ucis pe chiriaşul mamei sale. La moarte de om s-a ajuns pe fondul unui acces de gelozie.
Marţi dimineaţă, în jurul orei 5.30, poliţiştii Postului Sânandrei au fost sesizaţi că într-un imobil situat în localitatea timişeană Carani un om a fost omorât, înjunghiat în zona abdomenului.
Victima a fost identificată ca fiind chiar chiriaşul proprietarei locuinţei, Spirea Cerneschi, de 58 ani. Din declaraţiile martorilor, Cerneschi şi concubina lui, Goriţa Florea, de 61 de ani, se mutaseră de câteva zile în gazdă în locuinţa unei bătrâne, Maria Popovici, din Carani. Luni seară, fiul proprietarei, Popovici Nicolai, de 54 ani, s-a dus să le facă o vizită chiriaşilor mamei sale, ducând cu el şi alcool, să se cinstească. După ce au băut împreună până spre dimineaţă, lui Cerneschi i s-a părut că Popovici îi face ochi dulci iubitei lui şi între cei doi bărbaţi a pornit cearta, apoi au ajuns rapid la bătaie. În timpul încăierării, Popovici a scos un cuţit şi l-a înjunghiat pe celălalt în abdomen, răni care i-au cauzat, în câteva minute, moartea.
Speriată de cele întâmplate, concubina victimei a alertat Poliţia. Poliţiştii l-au reţinut pe suspect, acesta fiind prezentat, miercuri, Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş cu propunere de arestare preventivă şi, ulterior, Tribunalului Timiş. Instanţa a dispus arestarea preventivă a lui Popovici Nicolai, pe 29 zile, acesta fiind introdus în arest. Poliţiştii şi procurorii continuă cercetările. Un bărbat din Carani a fost arestat, miercuri, sub acuzaţia că l-ar fi ucis pe chiriaşul mamei sale. La moarte de om s-a ajuns pe fondul unui acces de gelozie.
Marţi dimineaţă, în jurul orei 5.30, poliţiştii Postului Sânandrei au fost sesizaţi că într-un imobil situat în localitatea timişeană Carani un om a fost omorât, înjunghiat în zona