Ca să poată munci, o parte din dascălii care predau în localităţile din satele din Vest ajung să facă sacrificii uriaşe. Renunţă la aproape jumătate din salariu ca să achite transportul şi rămân cu bani foarte puţini.

Expresia „muncesc ca să câştige o pâine" se aplică din ce în ce mai bine dascălilor navetişti care trebuie să-şi achite singuri transportul până la şcolile de la sate unde predau. Singurul lucru care îi mai ţine la catedră este pasiunea.

Profesorii navetişti dau jumătate de salariu ca să predea la sat

Amalia Catrinoiu, profesoară de geografie în Timiş, se bazează pe sprijinul soţului său ca să poată trăi, atâta timp cât predă. „Ador meseria pe care o fac şi iubesc copiii, dar partea materială mă dezamăgeşte complet. Am noroc că am un soţ care câştigă mai bine decât mine, altfel nu şiu ce făceam. Cu banii ăştia nu trăieşti nici măcar o săptămână", a spus tânăra care va rămâne cu aproape 300 de lei după ce îşi va plăti naveta. Viitorul pentru ea înseamnă economie maximă. „Plecăm dimineaţa la cinci cu pacheţelul de acasă, nu se poate altfel", a mai spus tânăra.

Deşi are maşină personală, Gheorghe Răducanu, învăţător din Arad, o va păstra în garaj ca să poată trăi decent şi să se poată bucura de ceea ce i-a mai rămas din salariul de profesor, după reducerea de 25 la sută. „Probabil voi fi nevoit să apelez la bicicletă ca să merg la servici", a spus învăţătorul. Bărbatul nu este de acord să-şi folosească maşina în scop de servici pentru că ştie că acest lucru presupune costuri uriaşe.

Singura alternativă pentru a câştiga mai mulţi bani pe care doar puţini profesori o mai au este un al doilea job. Lucian Cernea predă pentru că asta îi face plăcere, de 25 de ani. Bărbatul nu a avut altă soluţie decât să-şi găsească încă un loc de muncă pentru a trăi. „Dacă nu ar fi al doilea job mi-ar fi foarte, foarte greu. Nu aş avea cum să-mi în