„Să vină arabii și rușii să ne vadă fetele frumoase! Nu-i nicio rușine!“, a strigat Radu Mazăre, primarul româno-brazilian. Ieșise înfierbântat de la întâlnirea cu ministrul Turismului Elena Udrea și șefa Asociației Litoral Corina Martin.
Pregătită la fileu ca întotdeauna, Corina Martin i-a dat dreptate prietenului Mazăre. Mai înclinată spre spiritualitate, Elena Udrea propusese promovarea României ca destinație culturală şi n-a îndrăznit să îl contrazică pe cel care o numeşte la mişto „ministrul lui preferat“.
Socoteala lui Mazăre e simplă: nu mai plângeți după nemți, că sunt zgârciți, niște pensionari săraci care își feresc borseta de români! Chemați șeicii și emirii care miros a petrol și își dezmiardă cu aur cadânele! Iar rușii, haideți să chefuim cu ei până îi uscăm de bani!
Pentru românce, n-ar fi o noutate. Ambele nații au cunoscut farmecele băștinașelor. Aduși de comunism, arabii erau cei mai vânați „sponsori“, iar rușii obișnuiau să se servească singuri, să plece sătui. Iar dacă pentru comuniști, colonizarea a fost cu profit, de ce n-ar încerca și capitaliștii același cârlig? Ce strategii, ce investiții, ce servicii? Apelăm la mijloacele din dotare, nu ne costă nimic.
Până la urmă, „Explore the Carpathian Garden“ n-a fost ales chiar întâmplător. Îndemnul lui alde Mazăre şi Martin a fost pe faţă: doamnelor și domnișoarelor, treceți la promovat turismul, că „nu-i nicio ruşine“! Ba puteţi fi răsplătite cu titlul binemeritat de ambasadoare ale turismului românesc.
Şi de ce nu, puteţi ajunge şefe ale Asociaţiei Litoral sau primari la Constanţa şi cine ştie, cu un preşedinte om de lume, chiar ministre ale Turismului.
„Explore the Carpathian Garden“ n-a fost ales chiar întâmplător.