Florin Oaie este cărămidar din copilărie, de când tatăl lui l-a luat la „treabă“ şi l-a învăţat să modeleze lutul. Acum îşi întreţine familia numeroasă din aceeaşi meserie. Sătenii profită de munca familiei de cărămidari. Le cumpără produsele cu un leu şi le vând mai departe, cu doi.

De-a lungul secolelor, oamenii Bărăganului, locul în care natura este mai zgârcită cu agricultorii şi crescătorii de animale, au învăţat să supravieţuiască valorificând singura resursă naturală pe care o au la îndemână: pământul. Aşa au apărut primele generaţii de cărămidari, familii de ţigani aciuaţi pe lângă comunităţile din câmpia Bărăganului.

În „branşă" de la 10 ani

În judeţul Buzău, lângă Cilibia, peste 20 de familii trăiesc din producerea şi vânzarea teracotei. Florin Oaie, împreună cu soţia sa, Mariana, munceşte din zori şi până-n noapte . E plin de noroi, din cap şi până-n picioare. Cu lopata amestecă pământul îmbibat cu apă, pe care soţia lui urmează să-l frământe şi apoi să-l toarne în formele dreptunghiulare.

„Mama m- a născut în pământ şi tot în pământ mi-a fost dat să trăiesc. M-am apucat de la 10 ani să lucrez la cărămizi, pentru că părinţii mei erau foarte săraci şi aveau nevoie de ajutoare. Acum toată familia mea lucrează cu mine la cărămizi. Tone de pământ mi-au trecut prin mâini", a povestit bărbatul de 42 de ani.

Cei doi au trei copii, pe care îi iau mereu cu ei. „Muncim ca să ne creştem pruncii, să avem ce le da să mănânce, să strângem niţei bani pentru la iarnă. Noi nu avem nici ajutor de la primărie, pentru că ni se spune că avem sursă de venit", a spus Mariana (29 de ani).

Rezistente la foc

Cristina are 9 ani şi este cel mai mare dintre copiii familiei Oaie. În vacanţă, este un ajutor de nădejde pentru părinţii ei. „Îmi este milă de mama când o văd plină de noroi şi vreau să o ajut. Când o să mă fac mare, o să fac ban