În zilele tulburi ale revoluţiei din decembrie 1989 s-au născut multe legende, sorbite cu nesaţ de "poporul" dornic să afle amănunte de culise. Poveştile puse atunci în circuit s-au înşurubat adânc în mentalul colectiv.
De mare succes s-a bucurat legenda potrivit căreia nomenclatura comunistă avea o viaţă dulce. Se scălda în lux şi deţinea mari averi, în timp ce poporul murea de foame, nu lucra mai nimic cât e ziua de lungă, în timp ce "oamenii muncii" trudeau din greu. Regiei astfel construite i-au căzut victime mulţi naivi, care cereau pedepsirea exemplară a celor care "n-au mâncat salam cu soia".
Procesul "lotului CPEx", transmis la televiziune şi la radio, descris pe larg de presa scrisă, a fost un bun prilej pentru exprimarea opiniilor. Cetăţeni indignaţi urmăreau spectacolul, apoi trimiteau saci de scrisori către redacţii, cerând, la fel ca în vremea lui Stalin, drastice pedepse pentru "duşmanii poporului". "Cei din boxă, scria un cititor pe adresa ziarului Adevărul, trăiau ca în basme şi erau convinşi că vor trăi astfel, pe spatele poporului, în aceste condiţii, o veşnicie, în vilele lor luxoase, păzite, cu servitori şi servitoare, în case de odihnă la munte şi la mare, cum nici cei mai mari bogătaşi din lume nu au ajuns să trăiască."
În boxa acuzaţilor s-a aflat în vara lui 1990 şi Ioan Toma, ultimul prim-secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist. Cel mai tânăr membru al Comitetului Politic Executiv avea la data judecăţii 36 de ani. Condiţiile de trai ale elitei comuniste nu erau nici pe departe atât de spectaculoase pe cât s-a vorbit, explică astăzi fostul demnitar.
Adus în Bucureşti de la Iaşi în 1985, pentru că în acel moment nu era nici o locuinţă disponibilă a locuit o vreme la hotel, apoi i s-a repartizat un apartament într-o casă tip vilă pe Strada Lev Tolstoi. "Puteam să iau un
