După două luni şi jumătate, Sebastian Bunica pare să dea primele semne „de viaţă“. Nedezlipiţi de patul fiului lor, părinţii consideră fiecare reflex sau gest abia perceptibil, drept o minune. Au însă nevoie de mult mai multe, care să le aducă înapoi copilul, aşa cum a fost.

Când am răspuns la apelul lui Marius Bunica, în glas i-am citit imediat bucuria - destul de reţinută, ce-i drept, dar bucurie! După două luni şi jumătate în care copilul său a dormit într-o comă profundă, fără speranţa de a se mai trezi - aşa cum au crezut de cuviinţă medicii să le spună celor doi părinţi -, Marius Bunica a simţit zilele acestea fericirea primului zâmbet. Sebastian dă semne - vagi, abia simţite, e adevărat - că poate să îşi revină oricând. Iar de aceeaşi părere este şi medicul neurochirurg care l-a consultat pe băiat chiar de Sfânta Maria, duminică.

„Am observat mici schimbări la el de vreo trei săptămâni“, a spus tatăl lui Sebastian. Eu şi soţia stăm toată ziua cu el, îi facem masaj, îi vorbim, îl întoarcem de pe o parte pe alta, îi punem muzică sau îi citim. De cele mai multe ori, îi pun palma peste mâna mea. În ultimele săptămâni am simţit aproape de fiecare dată tendinţa de a-şi trage mâna, mişcări abia simţite. La fel se întâmplă şi când îi punem să asculte muzică sau când îl întoarcem de pe o parte pe alta“, povesteşte Marius Bunica, atent la fiecare mişcare a fiului său.

Părinţi disperaţi

Deşi tatăl le-a comunicat aproape rugător cadrelor medicale de la Spitalul „Grigore Alexandrescu“ că se produc nişte schimbări în starea băiatului, acestea nu l-au luat în seamă. Nici nu este de mirare, ne-a spus Marius Bunica, aproape resemnat, atâta vreme cât copilul nici nu are un medic care să se ocupe de el. „Eu ştiu că fiecare bolnav este repartizat la câte un medic de pe secţia respectivă. De copilul meu se ocupă medicul de gardă - în fi