Presedintele tarii, caruia ii place sa ne anunte cel dintai sfertuirea salariilor, iarasi ne-a mai dat de inteles, cam ce ne asteapta in viitor: "orice traitor intr-o tara e dator cu un impozit".
Am ramas incantat. Sunt traitor intr-o tara si, pana acum, eram dator tarii cu nouasprezece impozite. Urmeaza deci ca tara sa-mi reduca optsprezece din ele si sa raman dator numai cu unul. Pentru asa ceva, nu pot sa fiu recunoscator altcuiva decat presedintelui.
Impoziada - o epopee, care nici lui Homer nu i-a trecut prin cap
Dar tot presedintele ne-a obisnuit, inca din campanie, cu atatea sintagme frumoase si promitatoare, incat e greu sa stii cand spune lucrurilor direct pe nume si cand vorbeste, ca poetii, in metafore si figuri de stil.
Fireste ca, referindu-se la un traitor intr-o tara, nu s-a gandit la unul singur din cele aproape douazeci de milioane cati am ramas, dupa ce ceilalti au sters-o, iar cand a adus vorba de cel ce ramane dator cu un impozit, ne-a servit o asemenea metafora, incat nu-i lipseau decat rima si hexametrul antic ca sa simtim ca se naste o noua epopee in maternitatea literaturii: Impoziada.
Lista impozitelor, atatea cate sunt ele, abia incape in paginile Monitorului Oficial, iar guvernul a pus demult la treaba specialistii in numarat impozite, ca sa le clasifice, sa le evalueze, sa le analizeze si, abia dupa aceea, vom afla daca sunt prea multe ca sa reducem din ele sau sunt prea putine si avem ocazia sa mai adaugam cateva.
E greu sa faci tabula rasa, atunci cand lista e stufoasa
Nici domnul Basescu personal n-ar fi in stare sa le faca pe toate tabula rasa si sa lase un singur impozit, ca cel din metafora, anume pentru cetateanul traitor intr-o tara si nu pentru unul traitor in luna.
De altfel, recenta declaratie a presedintelui se bate cap in cap cu alta