Compania Avicarvil, membra a grupului de firme Ana si Cornel a finalizat prima fază a proiectului "La Provincia, pui de casă". Acesta constă în creştrea puilor de carne în condiţii de "ogradă ţărănească", dar în regim industrial, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. "În continuare pregătim cea mai nouă fabrica de nutreţuri combinate, iar în acest moment încercăm folosirea în măsură cât mai mare a furajelor produse aici pentru a ne apropia de gustul şi calitatea puiului de casă", a declarat Iustin Paraschiv, proprietarul afacerii.
Avicarvil, din judeţul Vâlcea, a fost înfiinţată în 2008, când a preluat Divizia Agro de la Oltchim. Planul achiziţiei a prevăzut investiţii de peste 10 milioane de euro, cu o parte provenită din fonduri europene, aceasta aflându-se încă în derulare. "Planul nostru prevede ca până în 2013 să ajungem la o producţie anuală de 12 mii de tone de pui de casă, cifră ce ne îndreptăţeşte să urcam în topul producătorilor din România. Ne dorim că până la acel moment, hrana acestor pui să fie susţinută integral de producţia internă de furaje", a mai declarat Iustin Paraschiv.
Pentru a putea asigura întreaga cantiate de furaje necesara procesului de producţie tot în aceeaşi localitate este în curs de finalizare şi o fabrică de nutreţuri.
C.P. Compania Avicarvil, membra a grupului de firme Ana si Cornel a finalizat prima fază a proiectului "La Provincia, pui de casă". Acesta constă în creştrea puilor de carne în condiţii de "ogradă ţărănească", dar în regim industrial, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. "În continuare pregătim cea mai nouă fabrica de nutreţuri combinate, iar în acest moment încercăm folosirea în măsură cât mai mare a furajelor produse aici pentru a ne apropia de gustul şi calitatea puiului de casă", a declarat Iustin Paraschiv, proprietarul afacerii.
Avicarvil, din judeţul Vâlcea, a fos