China, tara care detine locul doi in topul statelor cu cele mai mari economii, este, in realitate, o tara saraca si va avea nevoie de 30-50 de ani pentru ca populatia sa sa ajunga la nivelul de trai al americanilor.
Dupa ce a depasit Franta, Marea Britanie si Germania, China are, pe baza cifrelor privind PIB-ul din primavara anului 2010, a doua mare economie din lume, luand locul Japoniei. Dar merita aceasta tara locul pe care il ocupa? Aceasta este intrebarea la care incearca sa raspunda jurnalistii L'Expansion.
Poate ca da...
Pe langa o crestere spectaculoasa a PIB-ului, China are, intr-adevar, acum cea mai mare piata de automobile din lume (15 de milioane de automobile s-au vandut in acest an), este cel mai mare importator de materii prime si este primul producator de otel.
China a devenit, de asemenea, o mare putere financiara, iar Shanghai are a treia mare bursa din lume, in valoare de aproximativ 3.000 de miliarde de dolari, dupa New York si Tokyo.
Imperiul Mijlociu este acum nu doar un principal exportator, ci si al cincilea mare investitor direct din lume, cu o suma de 52 de miliarde dolari plasata in 2009, conform UNCTAD.
Poate ca nu...
Dar in ciuda acestor argumente, China este un paradox. In timp ce PIB-ul pe cap de locuitor de 46.000 dolari in SUA, 41.000 de dolari in Japonia si 40.000 de dolari in Franta, in China este de doar 4.200 de dolari. De asemenea, venitul mediu pe cap de locuitor este de 3.800 de dolari, ceea ce plaseaza China pe locul 105 la nivel mondial.
Datele mai arata ca aceasta tara are 150 milioane de locuitori care traiesc sub pragul saraciei, iar indicele dezvoltarii umane (IDU), care tine seama de PIB-ul pe cap de locuitor, speranta de viata la nastere si accesul la educatie (alfabetizare si ratele de inscriere la toate nivelurile de educatie
