Pe Irina Gluşcenko – autoarea unei faimoase cărţi despre bucătăria sovietică, Alimentaţia publică: Mikoian şi bucătăria sovietică (Moscova, 2010) – am cunoscut-o din întîmplare la Festivalul Internaţional de Literatură de la Moscova din această vară. Ea îşi lansa cartea, iar eu am ţinut neapărat să fiu prezent, pentru că subiectul mi s-a părut fascinant. După ce i-am citit cartea şi am stat la poveşti pe îndelete, mi-am dat seama că o temă precum mîncarea în comunism este esenţială pentru a înţelege natura acestui regim şi modul lui de funcţionare. Păcat că în România acest gen de cercetări nu se fac. O analiză a gastronomiei comuniste, de exemplu, poate ne-ar ajuta mai mult să înţelegem ce s-a întîmplat şi ce se întîmplă cu noi. Dragă Irina, să le povestim celor care încă nu au citit cartea ta despre ce vorbeşte ea. În ce măsură subiectul de care se ocupă îi mai poate interesa pe cei ieşiţi din comunism acum 20 de ani ? Mai simplu ar fi să spun că această carte este exact despre ce scrie pe copertă: despre obşepit (prescurtare de la sintagma sovietică: Ó·˘ÂÒÚ‚ÂÌÌÓ ÔËÚ‡ÌË = alimentaţie publică, n. trad.) : Alimentaţia publică: Mikoian şi bucătăria sovietică. Dar consider că o discuţie pe acest subiect e doar un mod în plus de a înţelege epoca sovietică. Mi-e foarte dragă sintagma lui Ilf şi Petrov despre „lumea cea mare“ şi „lumea cea mică“. Iată, mîncarea, alimentaţia sînt exact acea „lume mică“ de zi cu zi, privată, care năzuieşte să se separe de cataclismele istoriei. Putem să pricepem ce anume se află în „lumea mică“, iar asta te ajută să înţelegi cîte ceva şi din „lumea cea mare“. Întrebarea legată de producerea mezelurilor în URSS devine la fel de importantă precum chestiunea dacă omul sovietic a existat cu adevărat. Mai mult, cu cît aprofundez studiul vieţii cotidiene sovietice, cu atît ajung să înţeleg că studiul reperelor „lumii celei mici“ te cond