Sub influenţa dominantă a comunicării în engleză, mulţi termeni împrumutaţi cândva din franceză capătă noi variaţii de formă şi de sens.

Pentru a desemna un anumit tip de maşină de lux, decapotabilă, se folosesc în prezent (în presă, în publicitate sau în prezentările tehnice) trei variante ale aceluiaşi cuvânt: cabrioletă (feminin), cabriolet (neutru) şi cabrio (invariabil, probabil neutru). „Gallardo Spyder, cabrioleta anului" (Curierul Naţional, 11.12.2009); „acum 15 ani un cabriolet era considerat culmea luxului auto" (Adevărul, 13.07.2007); „liniile noului cabrio au personalitate" (Săptămâna financiară, 26.05.2006). Explicaţia fenomenului e destul de simplă: româna a împrumutat termenul cabrioletă (din fr. cabriolet) în epoca în care acesta desemna doar un tip de trăsură uşoară. Ulterior, către mijlocul secolului al XX-lea, cabriolet a devenit un termen internaţional (prezent în franceză, engleză, germană, spaniolă, italiană etc.), trecând, printr-o destul de firească evoluţie semantică, de la un mijloc de locomoţie mai vechi (cu cai) la înlocuitorul său modern, automobilistic. Firesc ar fi fost ca această schimbare semantică să fie copiată şi în română, vechiul cabrioletă („trăsurică uşoară, cu două roţi, trasă de obicei de un singur cal", DEX) devenind şi denumirea unui tip de maşină. Probabil că aşa s-a şi întâmplat, în uzul curent, dar procesul nu a fost validat de dicţionare, care nu au înregistrat sensul modern. In aceste condiţii, unii vorbitori preiau astăzi (mai ales din engleză şi din germană) termenul cabriolet şi abrevierea sa cabrio,introducându-i ca atare în limbă, poate şi cu intenţia de a produce o specializare, de a marca suplimentar deosebirea dintre trăsură şi maşină.

Istoria poate fi luată de departe: în română, împrumutul cabrioletă e, foarte probabil, înrudit cu termenul vechi căprioară; în franceză, în sec