M-am dus a doua oara la (La) Gondola intr-o singura saptamana numai pentru ca mi-am propus sa nu scriu despre un restaurant doar dupa prima vizita. Am mai fost acolo, demult. Si de aceasta data vor mai trece multi ani pana voi reveni. Nu sunt genul care sa manance toate prostiile de la supermarket doar ca sa stea sub un copac langa un petic de apa. Daca nu ar fi bucata aceea de parc pe malul lacului, cred ca as putea sa fac un link spre articolul despre Burebista si - iata! - inca o cronica a restaurantelor bucurestene…
Dupa o istorie « deja vu » cu mafioti si guvernanti corupti, terenul fostului restaurant Bordei a ajuns la o doamna care vorbeste despre dragoste in televizor, si la barbatul ei italian. Nu stiu daca ea a construit cladirea aceea urata (un cub de sticla) pe malul apei, sau daca a luat-o de-a gata. Cele doua terase imense (aproape cat un teren de fotbal, pe piloni, peste apa) sunt frumoase, insa. Imi inchipui ca toti cei care ajung acolo doar pentru asta se duc, fiindca alt motiv mi-e greu sa ghicesc.
Mancarea la Gondola pare sa fie doar un pretext, ca sa nu spuna ca iti iau banii doar ca sa stai pe malul lacului – desi eu as prefera versiunea cinstita, daca ar fi sa aleg intre asa ceva si a manca inca o data la ei. Pe site vorbesc pompos despre « bucatarie italiana si mediteraneana », cu « cele mai savuroase preparate ale bucatariei italiene, pregatite dupa retete traditionale, totul intr-o atmosfera ambientala de exceptie ». Aiurea! Sunt cele mai banale produse de la supermarket, unele luate de pe rafturile pentru saraci, trecute putin prin aburi sau prin tigaie inainte de a ajunge direct in farfurie.
Meniul se vrea italian si e destul de lung: gustarile obisnuite, supe, nenumarate fructe de mare si peste, carne de toate soiurile, inclusiv carnati, paste si orez, multa pizza (peste 20 de feluri), garnituri, multe deserturi, d
