În marile oraşe din regiune există cel mult câte un bazin unde se organizează cursuri. La Craiova, Severin, Slatina, Târgu-Jiu şi Râmnicu Vâlcea, amatori de lecţii de înot sunt cu zecile. Prea puţine sunt însă bazinele.
Vechile bazine de înot ale Craiovei, cel de la Colegiul Naţional Carol I şi cel de la Şcoala Nr. 2 Traian, sunt istorie. Primul a ajuns o ruină, celălalt a lăsat loc unei săli de sport. Începutul anilor 2000 însemna sfârşitul bazinului Delfinul, de la Carol I şi, odată cu asta, încetarea unora din cele mai frumoase ore de sport, cele de înot. În afara cursurilor, elevii şcolii beneficiau de gratuitate, la fel profesorii. Pentru cei veniţi din exterior era percepută o taxă, ultima dată de 300.000 de lei vechi pentru zece zile. Construită pe vremea directoratului lui Nicolae Andrei, la mijlocul anilor ’70, clădirea era prevăzută cu cinci cabine de duş pentru fete şi tot atâtea pentru băieţi, dar şi cu o saună uscată. „L-am făcut după ce am văzut un afiş, pe care scria «Practicaţi înotul!», iar lângă, «Unde, în lighean?», probabil scris de un elev“, povesteşte profesorul Andrei.
Lung de 25 de metri, lat de 10, cu o adâncime de până la 1,80 metri, Delfinul era curat ca lacrima, lucru confirmat de cel care l-a administrat mai bine de un deceniu. „Schimbam apa la zece zile. Stăteam şi noaptea să golesc bazinul. Ce simt acum, când îl privesc, este exact ca atunci când îţi moare o rudă“, mărturiseşte Dumitru Păunescu. Bazinul e acum depozit de vechituri, are ferestrele sparte, iar zidurile sunt pline de graffiti. „Problemele au apărut în momentul în care bazinul nu a mai primit agent primar de la Băile comunale. A rămas în paragină“, spune directorul adjunct al colegiului, Ion Rotaru.
Severinenii au rămas şi ei fără bazin de înot anul trecut, când o parte a tavanului s-a prăbuşit. Până când se va