Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Virgil Petrea: Indicatorii macroeconomici ne anunţă al doilea val al crizei

Publicat in Curierul, vineri 20 august 2010 ·

Brokerul de la WBS spune că menţinerea ridicată a şomajului în SUA ne avertizează că marile companii se tem de această perspectivă

Ieri am consemnat la Bursa de Valori o şedinţă anostă, marcată de o lichiditate scăzută, rulajul din piaţa regular depăşind doar cu puţin opt milioane de lei. În absenţa volumelor, indicii au evoluat neconcludent în jurul nivelurilor de referinţă, pentru ca închiderea să fie "roşie". Indicii BET şi BET-C au pierdut 0,03% şi, respectiv, 0,18%, în timp ce indicele financiar BET-FI, după o depreciere de 1,11% a coborât din nou sub reperul de 23.000 de puncte.

Virgil Petrea, broker la WBS România, consideră că acum în pieţele de acţiuni iniţiativa a fost preluată de vânzători. El a declarat pentru Curierul Naţional că după oprirea fluxului ştirilor despre ameliorarea câştigurilor companiilor listate la NYSE, atenţia s-a îndreptat către indicatorii macroeconomicicare nu arată la fel de încurajator.

"S-a conturat acum un trend negativ destul de clar prin scăderea în doar o săptămână a indicelui Dow Jones de la 10.700 de puncte, la 10.300 de puncte. Ceea ce vedem de câteva zile este doar un rebound tehnic, fapt scos în evidenţă de mai mulţi indicatori cantitativi", a comentat Virgil Petrea.

Numărul cererilor de şomaj în SUA a atins un nou maxim al ultimelor nouă luni, iar trendul par a rămâne neschimbat de la începutul crizei. Virgil Petrea spune că menţinerea la cote ridicate atât a şomajului, cât şi a productivităţii companiilor poate fi interpretat că marile companii americane şi-au luat măsurile de precauţie pentru perspectiva intrării într-un nou val de criză. Acestea preferă să scadă producţia, iar răspunsul reducerii vânzărilor continuă să fie, mai departe, concedierile, ceea ce ne arată că mediul de business din America nu are încredere în revenirea economică.

Companiile de la NYSE caută

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum o ora
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 4 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 2 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Un prim reprezentant democrat îi cere lui Biden să se retragă din cursa de la Casa Albă. ”Nu trebuie să ne livreze lui Trump”

News.ro acum 5 ore
Un prim parlamentar democrat, reprezentantul Lloyd Doggett din Texas, îi cere marţi preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa la fotoliul de la Casa Albă, citând între altele performanţa catastrofală a acestuia din dezbaterea de joi cu Donald

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 11 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 7 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 10 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Turcul Merih Demiral a marcat în secunda 57 al meciului cu Austria cel mai rapid gol în fazele eliminatorii în istoria Campionatului European

News.ro acum 3 ore
Golul marcat de turcul Merih Demiral după 57 de secunde împotriva Austriei este cel mai rapid gol marcat vreodată în fazele eliminatorii la Campionatul European şi al doilea cel mai rapid gol din istoria competiţiei. Cel mai rapid gol din istoria Eu

Vremea

București
acum

20°
mie.

19°/25°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
sâm.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/15°
joi

13°/22°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

16°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/34°