Importanţa structurală a mastoidei pentru osul temporal poate fi privită din prisma patologiei pe care o poate dezvolta, otomastoiditele supurate acute sau cronice reprezentând entităţi patologice de mare gravitate, prin complicaţiile pe care le pot genera. Apofiza mastoidă este o componentă a osului temporal abia schiţată în viaţa intrauterină, în perioada fetală, şi care evoluează în primul an de viaţă, odată cu dezvoltarea locomotricităţii bipede. Profesorul Alexander, de la Viena, este cel care a emis, în 1917, teoria dezvoltării şi pneumatizării mastoidei, datorită staţiunii bipede. (...) O altă teorie sugerează că pneumatizarea s-ar putea realiza prin intermediul gazelor hemat Publicitate ice, în perioada intrauterină. De aici a pornit şi ideea aberantă a auzului la făt (în realitate, reacţiile vegetative şi motorii care se percep nu ţin de nucleul cohlear ventral, ci de cel dorsal, al reacţiilor de apărare). Pneumatizarea mastoidei nu prezintă numai un interes ştiinţific teoretic, ci şi o importanţă practică operatorie, pentru că frezarea sau dăltuirea într-o mastoidă scleroasă este mult mai periculoasă şi mai dificilă decât într-o mastoidă pneumatizată. Sistemul pneumatic antromastoidian are o notă individuală, fiind mai mult sau mai puţin dezvoltat, dar există şi diferenţe controlaterale. Punctul central al dezvoltării îl constituie antrum mastoideus (antron însemnând, în limba greacă, peşteră, cavitate), care este şi singura celulă mastoidiană întotdeauna prezentă, chiar şi în otomastoidita osifiantă. La sugar şi la copilul mic nu este decelabil decât antrul, situat superficial, la unghiul posterosuperior al porului acustic extern. (...)

Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Importanţa structurală a mastoidei pentru osul temporal poate fi privită din prisma patologiei pe care o poate dez