După ce au ieşit campioane naţionale, cele două pugiliste de la CSM Craiova şi-au trecut în palmares şi al doilea trofeu pe 2010, Cupa României, la Ploieşti.
Ambele pugiliste de la CSM Craiova prezente la Cupa României (junioare, tineret, senioare), care se desfăşoară zilele acestea la Ploieşti, au revenit acasă cu medalii de aur. Anca Vlad (aflată în dublă legitimare CSM Craiova - Steaua Bucureşti) continuă parcursul bun, trecându-şi în palmares un nou trofeu, Cupa, la senioare, categoria 69 de kilograme. Sportiva pregătită de maestrul Vasile Fântână, care este ajutat de Ion Joiţa, a disputat un singur meci, care a durat doar 15 secunde, loviturile craiovencei determinând-o pe adversară, Camelia Monica Muţiu, din Bistriţa, să abandoneze.
„I-a dat 30 de upercuturi la ficat adversarei şi tot nu a căzut“
La junioare, Jenifer Pădeanu, antrenată tot de cuplul Fântână-Joiţa, a învins-o în meciul pentru trofeu, la categoria 52 de kilograme, pe Ioana Mera de la CSM Cluj, la puncte. „Jenifer e campioană la 48 de kilograme anul acesta, adversara sa era deţinătoarea titlului la 50, iar la cupă ambele au boxat la o categorie superioară, 52 de kilograme. A fost un meci de infarct. În prima repriză, sportiva mea cred că i-a dat 30 de upercuturi la ficat şi tot nu a căzut. În repriza secundă, clujeanca a fost numărată, dar şi-a revenit, iar în ultima repriză Jenifer a apăsat pe acceleraţie, cum se zice, şi a câştigat detaşat la puncte“, a povestit Vasile Fântână, prezent în colţul ringului. Cât despre Anca Vlad, componentă a lotului naţional de senioare al României, condus de Adrian Lăcătuşu, antrenorul Fântână a ţinut că precizeze că eleva sa nu are adversară pe măsură în ţară la categoria 69 de kilograme. La obţinerea celor două trofee a contribuit şi stagiul de pregătire efectuat de Vlad şi Pădeanu, la Vidra (judeţul Vâlcea). „Am mers acolo la i