Eduard Ţară e doctorand în matematică, are doi copii şi predă la o şcoală de ţară dintr-o comună de lângă Iaşi. Viaţa de bugetar sărac l-a împins spre estetica orientală. Prins între obligaţii, ieşeanul îşi găseşte echilibrul în haiku.
Ieşeanul de 41 de ani a câştigat recent un mare concurs de haiku organizat cu ocazia Summitului Japonia-UE şi a fost chemat la Ambasada Japoniei pentru o recepţie oficială. A căutat patru zile prin Iaşi un costum care să i se potrivească siluetei subţiri, a venit cu trenul la Bucureşti şi a mers pe jos de la Gara de Nord până la ambasadă, cu costumul pe umăr. La reşedinţa ambasadorului a vorbit, emoţionat, în faţa a zeci de personalităţi şi diplomaţi şi a primit marele premiu: o excursie în Japonia. Motivul e acest poem: „Deschizând o hartă/ Petalele de cireş leagă/ Europa şi Japonia".
La recepţie, toată lumea l-a întrebat cum a ajuns să scrie un soi de poezie aşa de îndepărtat. Le-a răspuns astfel: „Matematica te solicită pe partea raţională. Ca să echilibrez cu ceva, eu nu m-am apucat nici de băut, nici de alte vicii. Decât să fiu beţiv, mă ocup mai degrabă de scrisul meu". În spatele răspunsului modest, însă, e o poveste mai lungă.
Scria poeme prin noroi
Eduard Ţară e un bărbat mărunt, tuns scurt, cu faţa lungă şi ochelari pe nas. Poartă o cămaşă în carouri, cu două buzunare la piept, pline cu tot felul de hârtiuţe. De la distanţă poţi să-l confunzi cu un licean îndrăgostit. De aproape, părul încărunţit îl dă de gol că e, de fapt, profesor. Îl mai trădează şi alte lucruri. Are pe calculator un tabel cu premii, ordonat meticulos după ţară şi locul obţinut. În total, sunt 77 din toată lumea, din America până-n Noua Zeelandă. În apartamentul sărăcăcios de două camere din cartierul Alexandru cel Bun din Iaşi, matematicianul poet îmi povesteşte cum a ajuns să înţeleagă poezia japoneză.
Lui Eduard Ţară îi pla
