Tot mai puţin se vorbeşte de la o vreme de Paul Georgescu, romancier şi critic original, care a jucat un rol deloc neglijabil în lansarea generaţiei noastre.

Mormântul nu-i mai era de găsit la un moment dat în cimitirul de la Străuleşti II, unde se află şi acelea ale lui Alexandru Ivasiuc, Milo Petroveanu, Veronica Porumbacu şi, de asemenea, cenotaful lui A.E. Baconsky şi al soţiei sale, îngropaţi, aceştia, în pripă, după cutremurul din martie 1977. Când se afla în ultimii ani de viaţă, Paul Georgescu mi-a dat să-i citesc dactilograma unui roman pe care îl începuse şi nu ştia cum să-l termine. Romanul se intitula Marea. Mai ţin minte subiectul, nu şi ideea. Ulterior, de câte ori mi-am amintit de roman, despre care nu ştiu să fi fost tipărit, nici chiar după 1989, mi-am dat seama că am uitat o mulţime de lucruri sau că adaug de fiecare dată altele de la mine, încât ceea ce voi povesti în continuare pe scurt s-ar putea să fie alt roman decât acela al lui Paul Georgescu.

În prima vară de după război, un tânăr activist PCR e trimis la Doi Mai într-o primă vacanţă după anii consacraţi mişcării muncitoreşti. Tânărul nu văzuse niciodată marea. Şi, după cum veţi înţelege deîndată, n-o va vedea nici acum decât din fuga trenului. Odată coborît în gară, a pornit să-şi caute gazdă. S-a oprit la cea mai apropiată casă, unde un pescar bătrân trebăluia la barca lui. I s-a pus la dispoziţie o cameră, fără uşă, doar cu o perdea la intrare, menită să sperie muştele. A fost poftit să se aşeze la o masă, sub un umbrar, şi a băut câteva pahare de vin rece şi gustos. Pescarul nu l-a întrebat cine e, nici de unde vine. Se pare că i-a ghicit pe loc meseria, de vreme ce i-a adresat următoarele cuvinte: „Ehe, dumneata trebuie să fii unul din ăştia care vor să schimbe lumea". „Şi lumea nu trebuie schimbată?", l-a întrebat băţos tânărul. „Trebuie lăsată să se s