Dacă de Palatul de la Mogoşoaia aţi auzit cu toţii, foarte probabil nu ştiaţi că există un castel de o frumuseţe comparabilă la Miclăuşeni, în nordul Moldovei.
Ideea organizării unui turneu naţional numit "Muzica Palatelor Româneşti", turneu organizat de Radio România Cultural şi Exces Music, prin programul "Oportunităţi la tine acasă", s-a concretizat, iată, într-un prim program de succes. Cinci seri şi cinci palate. Mai precis, la această primă ediţie, Conacul de la Tescani (Muzeul Naţional George Enescu - secţia Tescani), Castelul de la Miclăuşeni, Palatul Cuza din Iaşi (Muzeul Unirii), Castelul Peleş şi Palatul Mogoşoaia.
Succesul, rezonanţa acestui prim turneu, ne fac să credem că la anul pot fi descoperite multe alte bijuterii arhitectonice pierdute prin necunoscute colţuri de ţară, care pot fi aduse în lumină integrându-le într-un astfel de program cultural.
Eroinele acestui prim periplu muzical de nu mai puţin de 1.500 de kilometri parcurşi în nouă zile de turneu aveau să fie membrele Resonance Quartet, violonista Ioana Jijian, violista Emilia Rotomeza, flautista Nicoleta Angheloiu şi violoncelista Gabriela Bokor alături de iniţiatorul şi moderatorul concertelor, Sebastian Crăciun, care a prezentat cele cinci recitaluri publicului cald şi divers care i-a întâmpinat.
Au fost de fiecare dată trei lucrări prezentate în aceeaşi ordine, respectiv Sonata bizantină de Paul Constantinescu, Trio pentru vioară, violă şi violoncel de Jean Francaix şi Cvartetul KV 285 în re major de Mozart. Interiorizării din prima lucrare, publicul i-a preferat umorul şi entuziasmul din Francaix sau limpezimea muzicii lui Mozart, perfect asortată apariţiei fermecătoare a muzicienelor din Resonance Quartet.
Cât de important poate fi să descoperim astfel de locuri prin muzica clasică. Aparent nesemnificativ. Totuşi, unii dintre noi simt tot mai mult nevo