După ce Banca Națională a României a prezentat, joi, motivele pentru care a decis să onoreze memoria controversatului patriarh Miron Cristea, organizaţiile care luptă împotriva anti-semitismului reacționează, acuzând indiferența faţă de memoria victimelor Holocaustului și solicitând intervenția fermă a președintelui Traian Băsescu. Sursa: romaniancoins.org
Ieri, Banca Centrală a prezentat, într-un comunicat de presă, motivele pentru care a decis să onoreze solicitarea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) de a bate o serie de monede pentru două aniversări ortodoxe. BNR arată că emisiunea numismatică aduce un omagiu Bisericii Ortodoxe Române şi Patriarhiei Române.
Aceste instituţii au contribuit decisiv la dezvoltarea societăţii româneşti, precizează BNR. Moneda contestată de organizaţiile evreieşti este cea care îl prezintă pe patriarhul Miron Cristea, cunoscut în perioada interbelică pentru atitudinea sa antisemită. În 2010, are loc a 125-a aniversare a autocefaliei BOR şi se sărbătoresc 85 de ani de la înfiinţarea Patriarhiei. Pentru acest eveniment, au fost bătute şase monede, cinci de argint şi una de aur. Pe monedele de argint, fiecară bătută în 1.000 de piese, apar chipurile celor cinci patriarhi ai BOR: Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Justinian Marina, Iustin Moisescu şi Teoctist.
"Dacă este să ne referim numai la patriarhii României, este un fapt îndeobşte cunoscut şi recunoscut că aceştia au avut un rol crucial în dezvoltarea Bisericii Ortodoxe Române, fiind personalităţi marcante care au ilustrat istoria Bisericii şi istoria României", arată BNR. În comunicat, se precizează că "emisiunile numismatice ale BNR nu doresc să rănească sentimentele niciunei comunităţi" sau "să transmită mesaje antisemite".
BNR spune că, prin moneda lui Miron Cristea, se completează suita patriarhilor români, considerând că nu se poate face o legătură î