"Vreau să declar că nu am vrut să-l asasinez pe Shimon Peres", spune cel care are drept nick Silentmouse. Când Shimon Peres a venit în România, o cutie aflată pe traseul său i-a alertat pe cei care se ocupau de securitatea sa, iar pirotehniştii au venit să cerceteze obiectul.

Dar cutia nu avea în ea decât un bec, o colecţie de bilete de tren din mai multe ţări europene, un pix şi un logbook. Fusese plasată în zona Băneasa de Silentmouse şi Extraterila, în cadrul unui joc numit geocaching. Bucureştiul e plin de astfel de cutii inofensive, iar cei care le caută pot descoperi mai mult decât o cutie - pot ajunge, de exemplu, la un monument din Cimitirul Bellu pe care altfel nu l-ar fi văzut niciodată.

Copiii căutători de comori de altădată au acum telefon mobil cu GPS; intră pe un site specializat, iau de acolo coordonatele unor cutii plasate prin toată lumea şi încep căutarea. Uneori, coordonatele te duc direct la ascunzătoare, cu o lipsă de precizie de vreo 10 metri. Alteori găseşti numai un indiciu, trebuie să rezolvi un puzzle, o problemă logică şi să continui căutarea în paşi până la punctul final. Cutia conţine de obicei un pix şi un carneţel sau o foaie de hârtie, pe care cel care o deschide îşi notează numele, şi câteva obiecte mărunte (brelocuri, abţibilduri), pe care le poţi lua cu condiţia să laşi ceva în loc.

Cutia poate fi mică precum o unghie, dar şi mare cât o cutie de televizor. Cel care o ascunde lasă pe site coordonatele geografice, dar şi date despre dificultatea traseului şi a ascunzătorii, plus o mică poveste despre loc. În România, aproape 100 de oameni, cu vârste cuprinse între 10 şi 60 de ani, joacă geocaching; în lume, în ţările unde device-urile cu GPS sunt mai accesibile, sunt mii. Uneori, ei se întâlnesc în preajma ascunzătorii şi, când se văd cu GPS-urile în mână, îşi zâmbesc şi se salută de oriunde ar