ON-LINE
E vară, lumea este plecată în vacanţă, iar dacă nu e, atunci se pregăteşte să plece. Îmbrîncelile de peste an sînt lăsate în urmă – nu ştiu de ce-am zis aşa, vorba cuiva, nu ştiu pe ce mă bazez, vorba altcuiva, probabil aşa sînt eu, incorigibil de optimist, văd totul în culoarea biletelor de care au avut parte fanii Rapidului săptămîna trecută –, lumea îşi canalizează energia ori spre loisir, ori spre cauze mai bune.
Ce cauze mai bune ar putea fi?
Păi, de pildă, revista Helion a ajuns la numărul 3 al ediţiei on-line, număr pe iulie-august.
Un sumar bogat, îmbinînd armonios ficţiunea (printre autori, Silviu Genescu) cu nonficţiunea (texte de Mircea Opriţă şi Lucian Vasile Szabo, între alţii), care, alături de revistele Nautilus şi Galileo Online trasează un profil consistent al literaturii F&SF româneşti de azi ca prezenţă pe Internet.
Fără doar şi poate, cel mai bun material al proaspetei apariţii este interviul cu George Anania, „Paradoxul este un mod de viaţă“. Întrebări percutante şi incitante (atît pentru intervievat, cît şi pentru cititor) – din păcate interviul e dat anonim, nu se ştie cine l-a realizat –, iar răspunsurile sînt pe măsură. Amatorii de citate celebre ar trebui să-şi ia agenda lîngă ei cînd vor începe să-l citească, pentru că George Anania spune multe fraze memorabile şi, în acelaşi timp, dezvăluie multe lucruri din istoria celui mai celebru cuplu de autori din sefeul românesc: Romulus Bărbulescu – George Anania.
De la amintirile legate de mentori – Adrian Rogoz, cel care a făcut din cei doi „scriitorul bicefal“ şi i-a „învăţat carte“ în ceea ce priveşte scrisul, sau Ion Hobana şi Herta Spuhn de la Editura Tineretului, unde cei doi autori au avut parte de „poate, cea mai fericită perioadă a veşnicei noastre ucenicii literare“ – la cele despre scrisul în tandem cu Romulus Bă