Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şumudică visează la Liga Campionilor

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 20 august 2010 ·

Pus la zid de preşedintele Dinu "Vamă" după eşecul din "Groapă", antrenorul giuleştenilor vrea să termine sezonul pe podium. Sursa: VLAD STĂNESCU

Iniţial, obiectivul prevedea doar participarea în cupele europene. Rapid joacă diseară cu Gloria Bistriţa (ora 20.30, în direct la Antena 1), în etapa a 5-a a Ligii I la fotbal. Marius Şumudică, antrenorul echipei din Giuleşti, şi-a făcut debutul ca tehnician în primul eşalon la gruparea condusă de "tata Jean".

"Şumi" nu-şi poate lua însă gândul de la eşecul suferit duminica trecută în "Groapă" - 2-3 cu Dinamo după ce "vişiniii" au condus cu 2-0 la pauză - în urma căruia tehnicianul a fost muştruluit serios de preşedintele Dinu Gheorghe.

"Şumudică e vinovat, că doar nu eu sau Copos. El şi jucătorii au pierdut meciul", a spus atunci "Vamă". Ambiţionat, probabil, de "papara" pe care a primit-o, Şumudică a anunţat ieri că vrea să termine ediţia în curs a Ligii I pe podium, după ce obiectivul iniţial prevedea doar participarea Rapidului în viitorul sezon al cupelor europene.

"Merităm mai mult decâtun loc de Liga Europa"

"A fost o săptămână grea atât pentru mine, cât şi pentru jucători, dar sper ca de mâine (n.r. - astăzi) să scăpăm de această presiune. După jocul prestat cu Dinamo, obiectivul Rapidului s-a schimbat, vrem să ne clasăm pe primele trei locuri. Avem o echipă valoroasă şi merităm mai mult decât un loc de Liga Europa", a spus ieri Marius Şumudică.

Antrenorul rapidist a trimis şi o "săgeată" către preşedintele Dinu Gheorghe: "Conducerea clubului trebuie să ne fie alături, trebuie să fim o adevărată familie. Dacă ne vom ataca între noi, cum am făcut-o după meciul cu Dinamo, nu vom avea nimic de câştigat".

Rapid şi Dinamo au fost amendate ieri de LPF cu câte 10.000 de lei, din cauza incidentelor provocate de propriii suporteri la derby-ul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Mark Rutte spune că Beijingul ar putea îndemna Rusia să atace NATO. „Am nevoie de tine pentru a-i ţine ocupaţi în Europa”

Adevarul acum 34 minute
Dacă Beijingul ar decide să atace Taiwanul, este foarte probabil că va folosi Rusia pentru a lovi Europa, a afirmat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum 19 minute
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 54 minute
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 34 minute
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 10 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ayatollahul Ali Khamenei a avut prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat, relatează Reuters şi AFP. Înainte de

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°