In Romania, institutia demisiei nu lipseste cu desavarsire, ci este ignorata cu desavarsire. Un astfel de act unilateral este o povara pentru constiinta politica, pentru casta guvernamentala antrenata sa raspunda cu "NU", "Nu este cazul", "Nu se pune problema" la intreabarea despre o eventuala demisie. Este cosmarul oricarei persoane publice. Este echivalentul odihnei in cazanul cu smoala. Este sfarsitul si nu inceputul unei cariere politice.
Pentru a demisiona un ministru, un primar, un presedinte de consiliu judetean sau orice factor de decizie, este nevoie fie de o condamnare definitiva si irevocabila -nu de arestare preventiva - in cazul primarilor si a presedintilor de consilii judetene, fie, in cazul ministrilor, de inceperea urmaririi penale. Adica trebuie sa existe o presiune legala, nu morala.
Morala nu exista decat aievea sau in momentul in care personajele politice nu se afla intr-o functie de responsabilitate, ci stau confortabil pe un scaun, la talk-show-uri si vorbesc relaxati despre etica, moralitate sau responsabilitate politica.
In momentul in care ajung in functii publice, toate acestea dispar. Amnezie totala! Dar este normal. Au multe pe cap, sunt ocupati cu actul guvernarii. De la inaltimea functiilor, morala pare a fi pentru cei prosti. Demisia, pentru cei slabi. Esecul, care poate fi independent de prestatia personala, nu este pentru oamenii puternici, ci pentru cei incapabili sa stapaneasca presiunea opiniei publice.
Si mai este un lucru care-i caracterizeaza pe indivizii politici. Niciodata nu sunt ei de vina, ci ceilalti care au fost inaintea lor si care si-au batut joc de sistem, de 20 de ani incoace. Au intrat cu bocancii in buget, au satisfacut clientela politica personala, grupurile de interese si au abandonat scopul politic de a face bine comunitatii.
Asta este noua logica polit
