joi 8 oct. 2009
Toamnă frumoasă, blândă - dar sănătatea mea şubredă. Nici nu ştiu ce mă doare mai întâi, mă simt mizerabil. Acum trebuie să fug la facultate. Apoi bibliotecă, apoi iar facultate. Şi-n rest, câte 6 pagini pe zi la roman, măcar 5 zile pe săptămână, dacă vreau să termin până la Târg. Frumos mai arăt!
vineri 16
Azi-dimineaţă m-am sculat la 6, am recitit timp de 2 ore din ce-am scris, apoi m-am culcat şi-am adormit. Unul din vise a fost foarte ciudat: am visat că priveam ceva, o mică imagine, cu un desen alb cu albastru şi, la un moment dat am constatat cu bucuroasă uimire că văd altfel, că am acces la un tip de vedere şi de percepţie cu totul aparte. Într-un fel era ca la cartolinele stereoscopice. Vedeam în spaţiu ceea ce fusese în plan şi mă simţeam pe cale să ajung în altă dimensiune. În plus, aveam foarte acut conştiinţa a ceea ce făceam. Şi, la un moment dat, mi-am zis: dacă mai continui, dacă mă las în voia acestei desprinderi de mine chiar şi-un singur milimetru, accept moartea acum. Şi undeva, în mintea mea era că mai am de terminat romanul, aşa că „am revenit" şi m-am trezit. Romanul, în ce-l priveşte, e pe cale să fie terminat. Mai am 3 zile şi jumătate (din 13, în care se petrece) de acoperit. Şi timp nu mai am decât două săptămâni, nici atât. Parcă-i o încrucişare de spade temporale.
Titlul romanului Viaţa începe vineri. Parcă l-am scris cu partea din creier care nu se ştie la ce foloseşte.
sâmbătă, nu, marţi 20 oct. 5.38 dimineaţa
Constat că încurc zilele, timpul, pentru că acolo e alt calendar.
1.20 p.m.
Dar, în fond, când am început să scriu cartea asta? Atunci când scrie în jurnal, pe 28 iulie? Dacă folosim metafora ţării străine pentru perioada în care scrii un roman, trăind în el, atunci l-am început când am descoperit trecutul. Ş
