Graţie unor buni prieteni, doctori amândoi, în vara anului 2008 (tocmai la 27 iulie, ziua Sfântului Pantelimon, unul din patronii spirituali ai medicilor), am ajuns la Mânăstirea „Sfântul Ioan Casian“ (localitatea Târguşor, judeţul Constanţa). … (...)
Ne îndreptăm spre peştera Sfântului, o grotă deschisă într-un perete înalt de Publicitate stâncă, parcă „aterizată“ din Ceruri, deasupra văii Casimcea, în care oglindeşte lumea un iaz, de unde ajunge până la noi, ca un ecou, concert de batracieni. Sfântul Ioan Casian, născut la 360 d. H. pe aceste meleaguri, a primit o educaţie aleasă, studiind scrierile Sfinţilor Părinţi, ale filosofilor greci şi latini. La 20 de ani a intrat în monahism, într-o mânăstire din Eparhia Tomisului. După un pelerinaj (împreună cu sora sa şi cu prietenul nedespărţit, Cuviosul Gherman) în Ţara Sfântă, Egipt, Capadocia, Constantinopol, a fost hirotonisit diacon de Sfântul Ioan Gură de Aur, apoi preot la Roma. Trimis misionar în sudul Galiei, la Marsilia, a înfiinţat mânăstirile „Saint Saveur“ (de maici) şi „Saint Victor“ (de călugări), unde azi se găsesc sfintele sale moaşte. A scris un îndreptar de viaţă monahală, cu sfaturi şi cuvinte de învăţătură de la marii duhovnici ai Egiptului, intitulat „Convorbiri duhovniceşti“. (...) Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Graţie unor buni prieteni, doctori amândoi, în vara anului 2008 (tocmai la 27 iulie, ziua Sfântului Pantelimon, unul din patronii spirituali ai medicilor), am ajuns la Mânăstirea „Sfântul Ioan Casian“ (localitatea Târguşor, judeţul Constanţa). … (...)
Ne îndreptăm spre peştera Sfântului, o grotă deschisă într-un perete înalt de Publicitate stâncă, parcă „aterizată“ din Ceruri, deasupra văii Casimcea, în care oglindeşte lumea un iaz, de unde ajunge până la noi, ca un ecou, concert de batracieni. Sfântul Ioan Casian