- Diverse - nr. 612 / 20 August, 2010 In palma ta rodul cadea-va deplinul, Cum cade la capat de vraja-aminul… (Lucian Blaga, Monolog) Cine joaca teatru 50 de ani, slefuindu-l ca pe o piatra de rau, de fapt defineste teatrul. Cu aura talentului sau, actorul Ion Sasaran, cu 50 de ani de teatru in arderea fiintei sale, a definit teatrul, dragostea pentru inefabilul acestei arte si pulsatia adevarului vietii in iluminarile scenice. Niciodata nu a intrat pe scena fara aceasta recuzita: dragoste si adevar; disertand, apoi, in pagini de jurnal, despre cum nu poti iubi, mintind. Profunzimea cu care a inteles viata - venind din sensuri descifrate pana la os in Sasarul natal, Bucurestiul studiilor teatrale si cinematografice, teatrele din Baia Mare si Targu-Mures, unde a excelat artistic - a devenit esenta fiecarui rol in spectacole de teatru sau filme. Ion Sasaran construia artistic cu o uimitoare naturalete, cu grija pentru fiecare gest scenic si fiecare cuvant sortit sa faca parte din nasterea lumilor scenice. Asemuia spectacolul de teatru cu cuvintele Evangheliilor, simtind cum acesta se impovareaza de esentia lumii. A dovedit-o in Rata salbatica, Azilul de noapte, Smerita, Richard al II-lea, Arca lui Noe, Montserrat, Nora, Acesti ingeri tristi, Napasta, Don Carlos, Apus de soare, Speranta nu moare in zori, Vlaicu-Voda, Un tramvai numit dorinta, Amorphe D'Ottenburg, Regina Iocasta sau Vasile Lucaciu. Tiresias, Werle, Mosul, Montag, Vasile Lucaciu erau nu doar roluri - intotdeauna impunatoare -, ci creatii scenice axate pe transmiterea emotiei artistice. Pentru actorul, regizorul, profesorul de actorie Ion Sasaran, spectacolul de teatru nu avea trup si suflet fara emotie artistica. De aici, migala profesionala a lui Ion Sasaran, apelul la un vast fond cultural, exigenta cumpatata si vointa de a aseza fiecare spectacol de teatru in demnitatea artei; infirmand cugetarea