Primăria a primit 625 de ceceri din partea mureşenilor care vor microcentrale de apartament. Municipalitatea a demarat procedura de achiziţie a 1.960 de microcentrale, care vor fi montate mureşenilor cu venituri de până la 769 de lei.
Numeroasele debranşări de la sistemul centralizat al Energomur au făcut ca în multe scări de bloc să rămână doar câţiva proprietari de apartamente în reţea. De cele mai multe ori aceştia nu-şi permit montarea unei centrale proprii de apartament.
Primăria vine în sprijinul tuturor mureşenilor care au venituri pe membru de familie de până la 769 de lei şi le montează o microcentrală, pe care vor trebui să o plătească în rate în următorii cinci ani de zile. În acest sens a demarat procedura de licitaţie pentru achiziţionarea a 1.960 de microcentrale, care vor fi montate apoi celor ce au solicitat ajutorul.
Apartamentele gaj
Pentru a beneficia de montarea unei microcentrale, mureşenii trebuie să semneze un contract cu municipalitatea, prin care se obligă şă-şi ipotecheze apartamentele în favoarea Energomur pe termen de cinci ani. „În momentul în care se termină lucrarea în apartamentul respectiv, se face recepţia acesteia, apoi beneficiarul semnează un contract. Acel contract prevede ca în termen de cinci ani de zile beneficiarul să ramburseze acea investiţie în rate lunare. El poate rambursa suma şi anticipat, cu un comision de rambursare zero. Nu ştim încă dacă ratele lunare vor fi fixe, dar dobânda aferentă acestora va fi sigur fixă”, a precizat Ioana Orza, inspector Serviciul Relaţii cu Publicul din cadrul Primăriei Târgu-Mureş.
Maria Popa are 65 de ani şi o pensie de 350 de lei. Femeia a venit astăzi la Primărie pentru a solicita montarea unei microcentrale. „Am 350 de lei pensie , iar fiica mea e şomeră şi primeşte 500 de lei. Locuim şi cu fiul meu care nu are nici un venit. Ne încadrăm la ajutorul respectiv p