Aşa, greu traductibil cum e, cuvântul acesta defineşte cel mai bine jurnalul lui Florin Manolescu. De acolo l-am şi extras, de altfel, chiar din ultimele rânduri ale ultimei pagini, dedicate zilei de 31 decembrie 1995. (Cartea acoperă, trebuie spus, exact un an, primul în care acomodarea universitarului român cu noua lume, academică şi nu numai, devine evidentă. Plecat din ţară în 1993 la Bochum, pentru un lectorat de patru ani, profesorul avea să rămână acolo nu mai puţin de cincisprezece.)

Să revin însă la sensul lui gemutlich: autorul îl foloseşte în legătură cu aerul calm, discret, familiar, de bună dispoziţie deloc ostentativă, al revelionului petrecut alături de prietenii „Ina & M." (p. 220) Şi, imediat ce-l foloseşte, îşi pune problema eventualelor lui echivalente româneşti. Confortabil? E prea puţin. Intim? Agreabil? Acelaşi impediment. Nici franceza nu stă mai bine la capitolul acesta, de vreme ce nici sintagmele se mettre a l'aise sau la douceur du foyer nu surprind întreaga generozitate a termenului.

Marea cantitate de memorialistică apărută în ultimele două decenii ne-a obişnuit rău. Şi atunci când nu sunt destinate făţiş publicului, jurnalele care ne atrag atenţia tot au, în ţesătura lor, măcar un nod de resentiment. Chiar cei mai paşnici scriitori ajung să-şi inventeze (dacă n-au la îndemână) inamici, concreţi sau abstracţi, numai ca să-şi poată exersa în voie timidele latenţe belicoase. Recitiţi primul volum de sinteze postceauşiste al lui Dan C. Mihăilescu şi veţi găsi acolo, disimulată, o curată metafizică a morilor de vânt! De la această regulă facilă face în primul rând excepţie Florin Manolescu. Nimic scandalos, aşadar, în Cu ochii pe mine şi totodată nimic fastidios. Om al micilor deprinderi, inclusiv formale, dacă ne gândim la obiceiul de a consemna, la finalul fiecărei zile, reperele istorice ale datei respective,