Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vlădescu promite din nou că va elimina impozitul minim de la 1 octombrie

Publicat in Curierul, vineri 20 august 2010 ·

Guvernul va elimina impozitul minim începând de la 1 octombrie, care de la începutul anului viitor va fi înlocuit cu impozitul forfetar, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu. "Impozitul minim dispare de la 1 octombrie. Este o dată certă. Până la finele anului nu-l înlocuim cu nimic, dar pentru 2011 lucrăm la impozitul forfetar, care ar trebui să fie introdus în ianuarie", a spus Vlădescu, citat de Mediafax.

Eliminarea impozitului minim în această toamnă a fost anunţată încă din luna iulie de premierul Emil Boc, care nu a oferit însă o dată exactă. Obligaţiile firmelor reprezentând impozitul minim totalizează pentru primul semestru 997,2 milioane lei, din care s-au încasat 649,6 milioane lei.

Mai mult decât atât, ministrul Vlădescu a mai spus că majorarea impozitelor pe terenurile agricole va trebui decisă înainte de construcţia bugetului pentru anul viitor şi aplicată chiar de la începutul lui 2011. "Terenurile agricole sunt impozitate. Există un impozit, dar vreau să-l facem consistent. Decizia de majorare trebuie adoptată în perioada următoare, adică înainte de construcţia bugetului pentru anul viitor", a explicat Vlădescu. Şeful Finanţelor nu a vorbit însă despre suprataxarea terenurilor agricole nelucrate.

La finele săptămânii trecute, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, a declarat că susţine impozitarea suplimentară a terenurilor agricole nelucrate, dar că această măsură este una cu implicaţii politice, iar o decizie va fi luată doar în coaliţie. "Impozitarea suplimentară a terenurilor agricole nelucrate este la stadiul de discuţii. Am discutat-o informal atât la noi în minister, cât şi cu Ministerul Finanţelor. Fiind o măsură de impozitare, nu poate fi propusă de noi ca proiect de act normativ, ci de către Ministerul Finanţelor", a spus Dumitru.

Proprietarii de terenuri arabile situate în extravilan plă

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitaţii - 2 octombrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Oraşul Râşnov cu sediul în Piaţa Unirii, nr. 12, jud. Braşov, cod 505400, CIF 4443353, tel. 0268 230002, fax. 0368 401858, email: urbanism@primariarasnov.ro, persoana de contact Neagu Magdalena - organizeaza licitaţie publica pentru concesionarea

Noua serie IQOS ILUMA i Prime se lansează în România. 10 ani de IQOS în lume. Spunem NU arderii şi construim un viitor fără fum!

Mediafax acum 48 minute
În acest context, din dorinţa de a răspunde sugestiilor venite de la consumatori şi de a preîntâmpina nevoia acestora de a avea acces la produse performante, validate ştiinţific, cu un design elegant şi uşor de folosit care să îi ajute să renunţe la

Claudia Sheinbaum, învestită oficial ca prima femeie preşedinte a Mexicului

News.ro acum 2 ore
Claudia Sheinbaum, fostul primar al capitalei mexicane, a fost învestită oficial în funcţie, marţi, devenind prima femeie preşedinte din istoria Mexicului şi succedându-i în funcţie foarte popularului Andres Manuel Lopez Obrador, relatează AFP. „Sun

Atacul Iranului. Netanyahu: „Iranul a făcut o mare greşeală în această seară - şi va plăti pentru ea"

Mediafax acum 7 ore
„Iranul a făcut o mare greşeală în seara aceasta - şi va plăti pentru asta. Ne vom ţine de regula pe care am stabilit-o: oricine ne atacă - îl vom ataca”, a declarat Benjamin Netanyahu. El a adăugat că atacul a „eşuat”, în contextul în care Teheranu

Marcel Ciolacu despre Nicolae Ciucă: Dacă aș fi președinte, categoric l-aș numi premier

Gandul acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți seara că, dacă ar câștiga alegerile prezidențiale, va nominaliza premierul „în funcție de negocieri și de votul românilor”. Întrebat într-o intervenție la Digi 24, dacă l-ar vedea în această funcție pe Nico

Cum reacţionează pieţele după ce Iranul a lansat un atac cu rachete împotriva Israelului

Mediafax acum 10 ore
Acţiunile americane scad, indicele fricii creşte cu aproape 20%, iar ţiţeiul se scumpeşte cu 4%. Sunt reacţiile pieţelor după atacul cu rachete al Iranului împotriva Israelului de marţi seara, scrie Ziarul Financiar.

UPDATE - Opt morţi şi 7 răniţi, într-un presupus atac terorist la Tel Aviv. Doi bărbaţi cu arme de foc au fost surprinşi de camerele de supraveghere - FOTO

News.ro acum 11 ore
Opt persoane au fost ucise marţi seară într-un atac terorist armat în Jaffa, în apropiere de Tel Aviv, a anunţat MDA, serviciul israelian pentru intervenţii de urgenţă, relatează The Times of Israel. UPDATE - Alte câteva persoane sunt rănite. Cel pu

Mugur Isărescu obține încă un mandat de Guvernator BNR. Noua conducere, votată de Parlament

Ziare.com acum 12 ore
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, marţi, noua conducere a Băncii Naţionale a României, iar Mugur Isărescu a primit un nou mandat de guvernator al BNR. Deputaţii şi senatorii au aprobat, prin vot secret cu buletine, noul Co

Israelul a reluat loviturile asupra Beirutului, după atacul major cu rachete balistice lansat de Iran

HotNews acum 38 minute
Israelul a lansat noi atacuri în suburbiile sudice ale Beirutului miercuri dimineața, după atacul cu sute de rachete balistice lansate de Iran., potrivit CNN, Reuters și The Guardian Armata israeliană a emis în ultimele ore mai multe ordine de evacu

România va trimite pompieri în Grecia. Atena a cerut ajutorul UE împotriva incendiilor de vegetație

HotNews acum 13 ore
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis să trimită 50 de pompieri în Grecia, împreună cu tehnica aferentă, pentru a ajuta autoritățile elene să stopeze incendiile de vegetație care au izbucnit pe suprafețe mari în luna septembri

Vremea

București
acum

10°
mie.

10°/19°
joi

13°/24°
vin.

15°/26°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

mie.

7°/18°
joi

11°/23°
vin.

13°/25°
sâm.

16°/21°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/20°
joi

15°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/17°
joi

11°/20°
vin.

13°/16°
sâm.

13°/18°
Timisoara
acum

mie.

5°/20°
joi

13°/16°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/18°