F. Scott Fitzgerald, "Dragostea ultimului magnat", traducere de Ciprian Siulea, prefata si note de Matthew J. Bruccoli, Editura "Polirom" (tel. 0232/21.74.40), 232 pag.

Scott Fitzgerald (1896-1940) e un scriitor legendar, al carui destin arunca si azi reflexe fascinante asupra operei, mentinand-o pe val. Daca spre sfarsitul anilor '30 interesul pentru scrierile lui era in declin si a murit sarac, in cele sapte decenii de la moartea prematura s-au vandut peste 14 milioane de exemplare din cartile ce-i poarta semnatura. Si mai bine inca s-au vandut numeroasele biografii si chiar romane despre excentricul si dramaticul cuplu Scott-Zelda. Prozatorului i s-au dedicat documentare si i s-au ecranizat cartile. "Marele Gatsby" figureaza in topul celor mai bune romane ale lumii, se studiaza in scoli si universitati. Aceasta persistenta postuma a faimei - comparabila cu a contemporanilor Hemingway, Faulkner, Dos Passos, ce-i sunt superiori ca valoare literara - are o explicatie in faptul ca publicul vede in viata lui atat o poveste de succes, cat si un esec tragic - extremele visului american interbelic: de la reusita la disperare, de la euforie la autodistrugere. Scott Fitzgerald a cunoscut devreme celebritatea, odata cu primul roman, "Dincoace de paradis" (1920), a castigat bine din scris (revistele ii plateau, pana in 1932, 4000 de dolari pe o nuvela!), a petrecut nebuneste, impreuna cu Zelda, in cercurile mondene elitiste ale Europei si Americii, a avut succese sociale si amoroase. Apoi, odata cu boala psihica a Zeldei, s-a produs fisura: infernul conjugal, excesele alcoolice, degringolada, depresia, saracia, moartea la 44 de ani. Fulminanta cariera postuma a operei fitzgeraldiene (cele cinci romane si mai multe volume de povestiri) mai are, cred, o explicatie. Si anume, ca cititorii gasesc in cartile lui, bine conservat, farmecul "anilor nebuni", al "epocii jaz