Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ochi pentru ochi: Instanţa saudită vrea să pedepsească un om provocându-i o paralizie

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 august 2010 ·

Amnesty International pune presiune pe autorităţile din Arabia Saudită care vor să paralizeze artificial un om ca pedeapsă pentru că a provocat paralizia altei persoane, pe care a înjunghiat-o în timpul unui scandal, scrie CNN în ediţia electronică. Amnesty International afirmă că acest fapt este similar torturii, în ciuda legii saudite.

Jurnaliştii americani citează cotidianul saudit Okaz, care scrie că judecătorul care a primit acest dosar a trimis scrisori către mai multe spitale din ţară, întrebând dacă există posibilitatea secţionării măduvei spinării agresorului, după ce victima acestuia a cerut acest lucru în baza legii sharia.

Dar această pedeapsă nu ar fi altceva decât un act de tortură, a declarat Hassiba Hadj Sahraoui, directorul Amnesty International pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

"Deşi cei vinovaţi de o crimă ar trebui traşi la răspundere, a paraliza intenţionat un om reprezintă un act de tortură şi o încălcare a obligaţiilor în respectarea drepturilor omului asumate de Arabia Saudită", a adăugat Sahraoui.

Bărbatul paralizat, Abdul-Aziz al-Mitairy, în vârstă de 22 de ani, a declarat pentru Okaz că omul acuzat l-a înjunghiat în spate cu un cuţit mare în timpul unei bătăi care s-a petrecut în urmă cu mai bine de doi ani. "Acuzatul a mărturisit crima în faţa poliţiei, care a rezultat într-o sentinţă de şapte luni de închisoare", a spus bărbatul.

În tot acest timp, instanţa din provincia de nord-vest, Tabuk, s-a ocupat de modul în care pedeapsa cerută de victimă ar putea fi îndeplinită în spital. Directorul unuia dintre cele mai dotate spitale din Arabia Saudită a răspuns solicitării instanţei, arătând că, din perspectivă medicală, nu ar putea duce această sentinţă la bun sfârşit, mai relatează cotidianul Okaz. Dar se pare că un spital a declarat că operaţia poate fi făcută.

"Potrivit unui raport, un spi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 46 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 3 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 2 ore
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 4 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 4 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°