Problemele familiale au făcut-o pe o tânără de 21 de ani să-şi ia zilele. Nu era la prima încercare de a încheia socotelile cu viaţa. Mai încercase de două ori înainte, iar cea de-a treia tentativă de sinucidere a fost şi reuşită. Fata şi-a pregătit ştreangul şi s-a agăţat de ţeava de gaze din apartamentul unde locuia în chirie, într-un bloc nou din zona Nord.
Carmina Popescu are un frate cu probleme de sănătate iar mama sa este plecată la muncă în Italia. Părinţii sunt despărţiţi, iar fratele ei locuieşte în comuna Drăgăşani, împreună cu tatăl. Carmina era chelneriţă la noua terasă Zeta Cafe din Mall Trivale. Lucra de patru luni pentru această firmă,şi era una dintre cele mai conştiincioase angajate.
„Era foarte conştiincioasă la muncă"
Patronul de la Zeta Cafe, Marian Ioniţă, împreună cu prorpietarul apartamentului unde locuia tânăra au găsit-i pe fată fără suflare. „Era foarte vrednică şi conştiincioasă şi o lăsam să se ocupe de celelalte fete. Avea un cuvânt greu de spus şi când urma să angajez pe cineva. Carmina îmi cuniştea familia şi o cunoşteam şi eu pe a ei.", explică patronul. Tânăra a fost găsită moartă după ce proprietarul apartamentului a încercat să sune pentru a-i pltăi chiria, iar ea nu a răspuns. Aşa că acesta l-a sunat pe şeful fetei, cei doi fiind prieteni. Când au văzut că ea tot nu răspunde la telefoane au mers împreună al apartament şi au găsit-o fără viaţă. „Eu şi proprietarul apartamentului unde locuia cu chirie ne cunoaştem. Pentru că venise ziua de plată a chiriei, proprietarul o sunase pe Carmina să vadă dacă e acasă. Nu i-a răspuns, aşa că m-a sunat pe mine. Eu i-am spus că e ziua ei liberă, să meargă să ia banii, că sigur are de unde să-i dea. Cu o seară în urmă îi plătisem salariul. Am încercat să o sun şi eu, încă de pe la ora 12.00. Pe la 3 m-am întâlnit cu proprietraul apartamentului, în faţa blocului. Am descuiat uşa