Adrian Mutu (31 de ani) s-a resemnat cu ideea că actualul selecţioner nu-l va mai convoca, pe perioada mandatului său, la echipa naţională.
“Oamenii care-l cunosc bine pe Răzvan mi-au transmis că nu dă niciodată înapoi. Ţine mult la disciplină, la grup, dar e extrem de orgolios. Aşa a făcut şi la echipele de club pe unde a fost, unde i-a dat afară, fără nici o remuşcare, pe cei care au călcat pe bec. Cu orice risc! Aşa e probabil şi în cazul meu, iar prietenii m-au sfătuit să-mi văd de treaba mea, să mă antrenez pentru a reveni puternic în circuit şi să nu mai mă gândesc la naţională. Cel puţin cât e Răzvan selecţioner”, a declarat Mutu, conform Fanatik, unor apropiaţi.
Jucătorul Fiorentinei a adăugat, cu optimism: “Dacă nimeni de la naţională nu mi-a dat un semn de viaţă de când sunt suspendat, e clar să nu mai au nevoie de mine. Nu contează, pentru că Răzvan oricum nu mai stă mult! La ce orgoliu are, dacă nu sunt rezultate, pleacă singur sau, cum a spus, când calificarea e compromisă matematic se retrage”.