Glumeaţă. Ioana Ginghină ştie să facă haz de necazCanicula a făcut victime şi printre cei care nu au ieşit neapărat pe stradă atunci când soarele ardea cel mai tare. Una dintre victimele colaterale ale caniculei a fost şi Ioana Ginghină, care, după ce a devorat nu mai puţin de două kilograme de îngheţată, a făcut o indigestie destul de gravă.
"Am un obicei prost... Mănânc multă îngheţată. Acum se pare că am plătit destul de scump pentru asta, o noapte şi o zi le-am petrecut în baie", a spus actriţa într-un comentariu pe care l-a publicat pe profilul ei de Facebook. Tot acolo a mărturisit şi că, în urma faptului că a bolit o zi şi o noapte, ea a pierdut aproximativ două kilograme în greutate. "Probabil că le-am pus la loc imediat. E vorba de deshidratare, nu de dat jos grăsime. Dar eu m-am bucurat, în tot răul e şi un bine", a completat Ioana.
Chiar dacă luni i-a fost rău, marţi actriţa a revenit pe platourile de filmare ale noii producţii MediaPro Pictures, "Iubire şi onoare". Serialul va avea premiera la toamnă, iar Ioana şi ceilalţi actori au filmări aproape zilnic, uneori începând chiar şi de la şase dimineaţa.
Glumeaţă. Ioana Ginghină ştie să facă haz de necazCanicula a făcut victime şi printre cei care nu au ieşit neapărat pe stradă atunci când soarele ardea cel mai tare. Una dintre victimele colaterale ale caniculei a fost şi Ioana Ginghină, care, după ce a devorat nu mai puţin de două kilograme de îngheţată, a făcut o indigestie destul de gravă.
"Am un obicei prost... Mănânc multă îngheţată. Acum se pare că am plătit destul de scump pentru asta, o noapte şi o zi le-am petrecut în baie", a spus actriţa într-un comentariu pe care l-a publicat pe profilul ei de Facebook. Tot acolo a mărturisit şi că, în urma faptului că a bolit o zi şi o noapte, ea a pierdut aproximativ două kilograme în greutate. "Probabil că le-am pu