La naştere, unul dintre cele trei lucruri pe care i le-a aşezat tatăl lui la căpătâi a fost o vioară, instrument care i-a devenit peste ani foarte drag.
Valer Foriş este unul dintre cei mai cunoscuţi violonişti din Maramureş. La îndemnul tatălui său, violonist şi el, a început să cânte la vârsta de şase ani, iar din acel moment nu a mai lăsat vioara din mână. „Mă uitam cu fascinaţie la tata cum cânta la vioară şi îmi doream nespus de mult să cânt şi eu. Când aveam şase ani am pus prima dată mâna pe vioară, iar de atunci n-am putut să renunţ", povesteşte băimăreanul. Încă de când s-a născut, Valer Foriş spune că a ales ce vrea să facă în viaţă. „La noi în Maramureş exista o tradiţie. La botez părinţii copilului trebuiau să-i pună la cap pruncului trei lucruri pe care acesta să le urmeze în viaţă. Tatăl meu mi-a pus un abecedar, o vioară şi o biblie. În ziua de azi consider că le-am respectat pe toate cu sfinţenie", mai spune violonistul.
La 11 ani a cântat la prima nuntă
Băimăreanul a învăţat să cânte la vioară în timp record. „La opt ani am început să cânt la nunţi cu tatăl meu, iar când am împlinit 11 ani am cântat prima dată singur la o nuntă", îşi aminteşte Valer Foriş. Făcând parte din formaţia lui Sorin Tănase, unul dintre cei mai apreciaţi interpreţi pe plan local, violonistul a fost senzaţia serii. „După ce am început să cântăm toate privirile erau aţintite spre mine. Am fost «minunea» nunţii cum s-ar spune. Pe la două noaptea a venit o doamnă la mine şi mi-a legat o aţă roşie de vioară şi mi-a pus sare în pantofi ca să nu mă deoache nimeni", mai spune violonistul.
Nu vrea să mai plece din ţară
După prima nuntă la care a participat interpretul a devenit una din senzaţiile judeţului. „În clasa a noua au venit o pereche de miri împreună cu socrii în timpul orelor să mă caute. M-au chemat afară de la ora de fiz