Cu mami si tati pe post de co-producatori, Jaden Smith n-are niciun stres, iar tandemul pe care il face cu Jackie Chan emana umor si dezinvoltura. "The Karate Kid" ar fi trebuit sa fie "The Kung Fu Kid" sau, mai bine zis, "The Wushu Kid", dar relansarea seriei cu alte personaje, alta poveste si alt stil de lupta pare sa fie o idee isteata.

Apropourile la seria cu Ralph Macchio si Pat Morita nu lipsesc, normal, dar Jaden Smith si Jackie Chan dezvolta o alchimie particulara evidenta. De fapt, nu prea are cum sa nu-ti fie simpatic pustiul asta care e si talentat, dar care a mostenit de la parinti si ce le era caracteristic - ochii blanzi, de om bun, ai tatalui sau, Will Smith, dar si nervul si ambatzul mamei sale, Jada Pinkett Smith.

Spre deosebire de sclipiciurile disco-kitsch afisate de familia Smith la ocazii, "Karate Kid" se concentreaza pe oameni simpli, din popor. Dre Parker (Jaden Smith) si mama sa (Taraji P. Henson) se muta de la Detroit la Beijing. Mama Parker e muncitoare in industria de automobile, iar sotul ei a murit nu demult. Principala problema a lui Dre, copilul ale carui codite ii innebunesc pe micii chinezi e depeizarea, care se suprapune peste trauma pierderii tatalui. Amandoua se manifesta prin nervi si lipsa de comunicare cu mama.

China nu e America, asta e clar. Limba e alta, obiceiurile altele, si daca fetele frumoase sunt frumoase dupa specificul zonei, si smecherii de la scoala te caftesc dupa un stil inedit. Cavalerismul fata de fata pe care o place si curajul de a-i infrunta pe cei care il bat indiferenti la ratingul filmului nu-l ajuta pe Dre, dar asta nu e decat in beneficiul filmului pentru ca il va sili pe domnul Han, omul bun la toate din blocul comunist unde sta familia Parker, sa se grabeasca sa-l ia pe Dre sub aripa si sa-l invete sa fie barbat.

Conventia pe care "The Karate Kid"