Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care sunt cei mai rai si cei mai buni sefi

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 21 august 2010 ·

Atunci cand esti angajat ti se poate intampla sa intalnesti un sef care ti se pare de apreciat sau unul despre care crezi ca locul lui ar fi fost in alta parte.

Unele tipologii pot influenta diferit fiecare angajat, insa altele par a fi placute pentru aproape toata lumea sau, din contra, putin agreabile. Excelle.monster.com a evidentiat cateva dintre cele mai admirate sau cele mai nedorite tipologii.

1. Cel care le stie pe toate (rau)

Acesta este seful care a facut ce faci tu acum, dar mai bine si mai repede. Indiferent de realizarea ta, el iti va spune ca se putea si mai bine. Nu numai ca se crede atotstiutor, dar se asteapta ca si tu sa fii la fel. Este in stare sa iti dea o sarcina care dureaza trei zile pentru o singura zi.

Iti ofera indicatii putine, asteptand ca restul sa le deduci tu si iti va cere chiar indeplinirea unor obiective pe care nici macar el nu le-ar putea realiza. Seful care le stie pe toate iti forteaza limitele pentru a dovedi ca el este mai destept decat tine.

2. Cel care verifica tot (rau)

Acesta are probleme grave de incredere, considerand ca numai cu aprobarea sau verificarea lui un lucru poate fi facut cum trebuie. Iti urmareste fiecare miscare, nu te lasa sa iei decizii proprii si are grija sa verifice ceea ce faci, uneori si de doua ori, chiar si cand este plecat.

3. Cel mai bun prieten (rau)

Pentru el munca este doar un alt motiv si context pentru a socializa. Acesta vede in colegi numai prieteni si nu are limite in ce priveste subiectele pe care le abordeaza in discutii, vorbind usor chiar si despre viata lui sexuala, impartasind detalii personale fara retineri si asteptandu-se ca si angajatii sa faca la fel.

4. Cel care cere mereu prea mult (rau)

Acesta nu poate tine cont si de problemele tale sau de

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România – Ucraina 3-0, în Grupa E la EURO 2024. Nicolae Stanciu şi Răzvan Marin înscriu două eurogoluri

Mediafax acum 41 minute
România debutează acum la EURO 2024 împotriva Ucrainei. Meciul a început la ora 16.00.

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Explozie la o bază militară dintr-o țară NATO, unde sunt instruiți ucraineni. Nouă soldați au fost răniți

Ziare.com acum 34 minute
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni, 17 iunie, într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate me

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 4 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 6 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni. Cum arată prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat luni, 17 iunie, prognoza pentru următoarele două săptămâni, până la 1 iulie. Vremea va continua să fie caniculară în toate regiunile ţării, cu valori termice ce se vor apropia chiar şi de 38 de gr

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 7 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune Fidelis de titluri de stat pentru populație

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Finanțelor lansează marți, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație. Astfel, între 18-28 iunie 2024, Ministerul Finanțelor și „Morning Glory cu Răzvan Exarhu", Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie San

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°