Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ana Maria Tâlvan, în vârstă de doi ani, se află în comă la Bagdasar

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 august 2010 ·

Minora a fost lovită, în urmă cu două zile, în apropiere de Pucioasa, de un tren de marfă care circula pe ruta Fieni - Bucureşti. Copila a rămas nesupravegheată pentru câteva secunde, a pătruns pe terasamentul căii ferate şi a fost lovită de locomotivă. Potrivit medicilor bucureşteni, Ana Maria Tâlvan este într-o stare de comă profundă şi nu mai o minune o mai poate salva.

Nimeni nu poate ştii ce este în sufletul unei femei din Pucioasa, care ieri, a trăit cea mai neagră zi din viaţa ei. Fetiţa ei, în vârstă de numai doi ani, a fost lovită de un tren de marfă care circula pe ruta Fieni - Bucureşti. Aceasta a fost lăsată nesupravegheată foarte puţin timp de mama sa care a ieşit din curte să alunge un câine. Fetiţa s-a luat după mama ei şi, pentru că au casa foarte aproape de calea ferată, aceasta a fost surprinsă de marfar. Potrivit medicilor bucureşteni, Ana Maria Tâlvan este într-o stare de comă profundă şi nu mai o minune o mai poate salva.

Medicii, de pe Ambulanţa care a sosit imediat la faţa locului, au luat decizia de o trimite cu un elicopter la Spitalul Bagdasar Arseni din capitală. „Copila este în stare foarte gravă şi din această cauză prognosticul este rezervat. Prezintă un traumatism cranio cerebral grav cu scurgere de substanţă cerebrală. De asemenea, are fractură de femur”, a declarat medicul Daniel Miu.

Vecinii familiei povestesc că în momentul când mama fetiţei a ieşit din curte, Ana a fost scăpată din ochi şi de bunica din partea mamei şi de cea din partea tatălui.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum 43 minute
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Alegeri parlamentare 2024 în Diaspora: Peste 100.000 de alegători şi-au exprimat opţiunea de vot

Mediafax acum 35 minute
Numărul românilor care au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare a ajuns la 100.000, la ora 17:10. Secţiile de votare din străinătate sunt deschise sâmbătă până la ora 21:00, iar duminică între orele 7:00 şi 21:00, ora locală. Votul în D

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Ziarul Financiar acum 22 minute
BEJ Caraş-Severin a anunţat că, în urma renumărării voturilor din primul tur de alegeri prezidenţiale, USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale. „Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 3 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 2 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

VIDEO Avertisment al Salvamont: Vreme rea la Cota 2000. Recomandăm retragerea imediată către Sinaia cu transportul pe cablu, nu pe schiuri

HotNews acum o ora
Salvamontiştii din Sinaia au avertizat, sâmbătă după-amiază, că la Cota 2000 vremea este rea, vizibilitatea fiind scăzută din cauza ceţii şi se semnalează ploaie îngheţată. Astfel, turiştii sunt sfătuiţi să înceapă coborârea spre Sinaia cu transport

Președintele AEP: Până duminică dimineață, toate voturile din țară vor fi renumărate

Gandul acum o ora
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunțat sâmbătă, la Antena 3 CNN, că renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale a fost finalizată în peste jumătate dintre județele din România. El a adăugat că „pâ

Prima secțiune a ”Scutului estic”, de la granița cu Rusia, este gata: ”Cel mai mare proiect de acest gen din istoria Europei după 1945”

Ziare.com acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă, 30 noiembrie, că primul tronson de fortificaţii cunoscut sub numele de „Scutul de Est” de-a lungul frontierelor Poloniei cu Rusia şi Belarus este gata şi că toate măsurile puse în aplicare de-a lungu

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 9 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°