În cele şase luni petrecute la Kabul, în cel mai periculos teatru de operaţiuni, militarii argeşeni au luat parte la 5000 de misiuni. Patru din cei cinci militari din Argeş căzuţi la datorie în Afghanistan şi-au găsit sfârşitul în această misiune, începută în ianuarie.
800 au plecat, 796 s-au întors. Este vorba despre militarii din cadrul Batalionului 33 Vânători de Munte “Posada” din Curtea de Argeş, care au venit în ţară, în serii, în ultima lună.
Ei au fost întâmpinaţi cu lacrimi de bucurie şi multe îmbrăţişări de familii şi prieteni, iar unitatea, împreună cu autorităţile au organizat ieri în cinstea lor o ceremonie.
Evenimentul a debutat cu un apel lansat de comandant. În numele celor patru militari căzuţi în aceste misiuni începute în luna ianuarie au răspuns colegii, cu inima strânsă: “Căzut la datorie!”.
Este vorba despre sublocotenenţii post-mortem Florin Bădiceanu (mort la 23 februarie), Valerică Leu (12 mai), Paul Caracudă şi Dan Ciubotaru, ambii decedaţi la 23 iunie.
Astfel, numărul argeşenilor căzuţi în Afghanistan a ajuns la cinci. Primul care şi-a dat viaţa făcându-şi datoria faţă de ţară a fost sublocotenentul post-mortem Aurel Marcu, mort la 6 septembrie 2007. În ziua înmormântării, Primăria municipiului Curtea de Argeş l-a declarat cetăţean de onoare, iar preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, post-mortem, cu cea mai înaltă distincţie militară, “Steaua României”, cu însemn de război.
5000 de misiuni în şase luni
Militarii întorşi au adus cu ei amintirea chinurilor psihice şi fizice la care au fost supuşi în timpul misiunilor efectuate.
Imaginea dezolantă, atmosfera de război, precum şi gândul că sunt departe de cei dragi i-au dezarmat de multe ori, dar au rezistat eroic la gândul că fac totul pentru ţară şi că familia are nevoie de cei aproape 2000 de euro lunar, cât este valoarea soldei.
“Am efe