Un tânăr de 21 de ani din satul Livada, judeţul Vrancea, s-a ales cu dosar penal după ce i-a dat unui brăilean mai puţine lemne decât acesta plătise.
Joi, vrânceanul a fost depistat de agenţii de la Postul de Poliţie Comunala Tudor Vladimirescu şi angajaţi ai Ocolului Silvic Lacu-Sărat, în timp ce comercializa material lemnos, încălcând prevederile legale. Din acest motiv, tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform prevederilor Legii 31/2000 privind contravenţiile la regimul silvic. Verificările efectuate au mai stabilit că băiatul a vândut unei localnice 5,20 metri cubi de lemn de fag şi a înşelat-o la măsurătoare, prejudiciul fiind de 150 lei. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.