Germania ne datorează bani. Mulţi bani. 18,8 miliarde de euro mai exact. Datoria a fost descoperită de Radu Golban, un român stabilit în Elveţia, în timp ce îşi făcea teza de doctorat în economie. Amănunte despre asta găsiţi pe blogul lui Dan Popa sau pe hotnews.ro, aşa că nu vă dau prea multe detalii aici. Vă spun doar că datoria vine în urma unui contract semnat în 1939 şi că nu s-a prescris, ca să zic aşa.
De bună seamă, nemţii încearcă să se fofileze şi să nu ne plătească un euro înapoi. Şi, sinceră să fiu, cred că o să le şi iasă. Nu îi văd eu pe ai noştri bătând cu pumnul în masă şi cerându-le banii. Nu s-au agitat ei să ne recupereze tezaurul sau moştenirea lăsată de Gojdu în Budapesta, ce să se strofoace ei pentru 18,8 miliarde de euro ai nemţilor… Nu au timp de aşa ceva şi nici interes.
Practic, orice om normal la cap când ajunge sărac primul lucru pe care îl face – înainte de a se gândi de unde să ia bani cu împrumut – e să vadă cine şi ce datorii are la el. Le pune pe hârtie, după care merge şi le cere. Şi aşa mai trece o iarnă-două, până se pune pe picioare. Doar că astfel de lucruri simple nu par a fi aplicabile şi la nivel de ţară. Nu mă întrebaţi de ce, că habar n-am. Felul alambicat în care gândesc politicienii mă depăşeşte.
Dar cum avem dreptul să visăm, haideţi să ne închipuim cum am putea noi, pălmaşii, să-i punem pe nemţi să ne plătească datoria. Dacă ar fi după mine, de exemplu, nu le-aş cere nemţilor banii cash, pentru că nu cred că ne-ar băga ei 18,8 mld în cont să ne scăpăm de FMI (deşi ar fi tare bine), ci i-aş pune să facă lucruri pentru ei.
Mai întâi, le-aş cere să termine ei autostrada Transilvania, care costă 7 miliarde de euro, dacă bine îmi amintesc. Dar să vină să lucreze cu muncitorii lor nemţi, nu turci sau români, cu materialele şi inginerii lor şi să finalizeze odată chestia aia că îmi stă în gât. După care
