Şlapul, ca şi şaorma cu de toate, ar trebui să figureze pe stemă, în cazul în care s-ar lucra la una nouă. Şlapul merge cu un trening bun şi cu un ciorap alb, flauşat, de calitate, că are dungi.

Ehee, târşâitul ăsta nu e aşa de simplu cum crede lumea, cum ar spune Matache Măcelaru’. Nesimţirea se vede din mers. Trei sferturi din populaţie îşi târâie picioarele cu burta înainte şi cu o încredere demnă de o cauză mai bună.

Calul se cunoaşte după dinţi, omul după călcătură. Sunetul de şlap tras cu scârbă pe asfalt va fi în viitorul recent la fel de natural ca adierea vântului printre frunze, la fel de firesc precum înjurătura de mamă la intersecţii, la fel de elegant ca zgomotul produs de o linguriţă lovită cu energie de pereţii ceştii în care se pregăteşte un ceai relaxant, zen, de slăbit sănătos şi cu credinţă în bunul Dumnezeu.

Încălzirea globală ne va ajuta să purtăm şlapi şi în Cosmos, mai devreme sau mai târziu. În sfârşit, printre drepturile câştigate la Revoluţie, loto şi alte jocuri de noroc, am izbândit acolo unde nici nu bănuiam: nimeni nu mai are motiv să se ruşineze că e mârlan. Dimpotrivă, e chiar cul.

Şlapul, ca şi Constituţia, e un garant al democraţiei, oricine are dreptul să târşâie oricând, oriunde, cu sau fără ciorap adibas. În mod normal, la cât de bine merg toate, ar trebui să apară şi şlapii îmblăniţi, pentru ca populaţia să nu mai resimtă atât de drastic trecerile dintre anotimpuri.

Nu ar fi rău să avem şi nişte maieuri îmblănite, sau măcar nişte şube cu mâneci scurte, pentru iernile blânde care vor veni. În mod normal, marii noştri creatori de modă ar trebui să se implice şi ei în viaţa picioarelor cetăţii şi să creeze linii de şlapi de zi, de seară, de nuntă, de conferinţă, de team-building corporate, pentru că ei simt cel mai bine ce înseamnă un trening prêt-à-porter.

E ade