Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contractele cu fonduri europene, verificate de MFP

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 21 august 2010 ·

Ministerul Finanţelor Publice va verifica, cu prioritate, procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică finanţate din fonduri europene, în vederea diminuării riscului de corecţii financiare ce ar putea fi aplicate României de către Comisia Europeană, potrivit unui proiect de act normativ.

În contextul crizei economice pe care România o traversează, caracterul preventiv al acestei verificări este de natură să contribuie la creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, potrivit proiectului.

Ministerul va verifica aspectele procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor care intră sub incidenţa Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii a căror finanţare este asigurată din bugetul fondurilor europene nerambursabile, se arată în proiect.

Verificarea priveşte etapele procesului de achiziţie publică, după publicarea anunţului/invitaţiei de participare şi până la semnarea contractului. În situaţiile excepţionale reglementate de lege, în care este permisă încheierea contractului fără publicarea prealabilă a anunţului de participare, verificarea priveşte etapele procesului de achiziţie începând cu transmiterea invitaţiei de participare la negociere şi până la semnarea contractului.

Astfel, atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice sunt de urmărire a derulării principalelor etape ale procedurilor de atribuire a contractelor, pentru prevenirea şi corectarea neconformităţilor cu legislaţia în domeniu, şi analizarea documentaţiei de atribuire, cu excepţia verificării specificaţiilor şi motivaţiilor tehnice, pentru a contribui la asigurarea conformităţii acesteia cu prevederile legale, se mai arată în proiect.

Atribuţiile MFP sunt exercitate la nivel central printr-o str

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 4 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cum i-a convins Elena Udrea pe judecători să o elibereze din închisoare înainte de termen: „A vorbit despre trăirile sale”

HotNews acum 3 ore
Fosta ministră a vorbit, joi, în fața instanței despre „trăirile și suferințele” din penitenciar, în încercarea de a-i convinge pe magistrați să o elibereze după ce a executat 3 ani și 10 luni din pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul G

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum 41 minute
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

Protest la IGPR: „Poliţia are uniforma pătată de sânge” după crima de la Prahova

Mediafax acum 45 minute
Comunitatea Declic a organizat, joi, un protest în faţa Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) pentru a cere demiterea şefului Poliţiei Prahova, Mihai-Ginel Preda, în urma uciderii unei tinere de 22 de ani în comuna Lipăneşti. Declic are

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum o ora
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

26°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°