De la prima sa atestare documentara 1459 si pana in prezent s-ar putea spune ca Bucurestiul a avut parte cam de toate. A avut parte si de edili priceputi care au lasat ceva in urma, dar si de oportunisti care au ocupat postul de primar, doar pentru ca "altceva mai sus nu s-a putut". Dezastrele naturale, fie ca a fost vorba de inundatii sau cutremure, nu au ocolit nici ele orasul Bucuresti.
In mod paradoxal insa, ultimul dezastru natural - am numit aici cutremurul din 1977 - a provocat insa un alt dezastru mai putin natural. A fost momentul cand tovarasul Nicolae Ceausescu si-a descoperit brusc, la batranete, pasiunea pentru arhitectura.
Asemeni unui copil nevrotic el a daramat mai intai ce nu-i placea si s-a apucat dupa cum l-a taiat capul, dar si cu complicitatea unor arhitecti dornici sa iasa din anonimat, sa regandeasca orasul.
Cu ce ne-am ales din aceasta isprava? In locul Spitalului Brancovenesc astazi se afla un bloc in fata caruia pe tarabe se vinde lenjerie intima; in locul unei parti insemnate a Cartierului Cotroceni astazi se afla un fel de parc - ala in care Madonna ne-a apostrofat (live) ca suntem intoleranti cu aia de care vorbeam mai sus ca vand pe tarabe; in locul mai multor biserici, dar mai ales in locul Manastirii Vacaresti ne-am ales astazi cu un proiect al unei "catedrale a neamului".
Ah, desigur nu pot uita Palatul Poporului (adica ca tine si ca mine) care este foarte mare si care dupa gustul unora, care au probabil acasa pe televizor un bibelou, este si frumos!!!
Dupa atatea experimente traumatizante se poate spune totusi ca Bucurestiul nu a avut parte de o gandire unitara in timp, gandire care sa apartina doar specialistilor. Un oras care si asa nu s-a bucurat de o sistematizare initiala, cu atat mai mult nu trebuia sa stea la bunul plac al oricui.
Dupa 1989, Bucurestiul nu a dus
