Marius Ionuţ Gheorghe, de 19 ani, elev al Liceului de Artă „Hariclea Darclee", a fost anchetat şi trimis în judecată, pentru furt calificat.
Adolescentul i-a sustras două telefoane mobile „Nokia" colegului dintr-a XII-a C, Andrei A., dintr-o geantă lăsată pe holul şcolii, în timpul orei de sport.
Păgubaşul a lăsat geanta în grija elevei de serviciu, Maria A., după care s-a dus împreună cu colegii, să joace fotbal. Printre ei, era şi Marius, inculpatul.
În timpul orei de sport, acesta a revenit în clădirea liceului, ca să-i fure colegului telefoanele. Nici eleva de serviciu, nici gardianul şcolii nu se aflau în acel moment pe hol, astfel că Marius a furat telefoanele şi a aruncat la gunoi cartelele SIM, fără să fie văzut de nimeni.
Elevul cercetat pentru furt le-a declarat anchetatorilor că, ulterior, a vândut telefoanele în Galaţi, cu suma de 250 de lei. Valoarea reală a telefoanelor sustrase era de 1.000 de lei.