Sibienii care ajung azi şi mâine în parcul de retail Shopping City Sibiu sunt invitaţi la un veritabil Târg al Mărginimii.
CITIŢI ŞI:
Anda Adam cântă azi la festivalul „Florile Oltului” din Avrig
Paradă şi sute de participanţi la Festivalul Medieval „Cetăţi Transilvane” din Sibiu
Iniţiatorii acestei idei spun că au organizat evenimentul din dorinţa de a redescoperi plăcerea de a gusta din mâncarea tradiţională românească. Evenimentul este organizat pentru prima dată în această locaţie şi va da tuturor vizitatorilor posibilitatea să guste şi să îşi aprovizioneze produse specific zonei Mărginimii. „Spectacolul culinar se va întregi prin prezenţa localnicilor din împrejurimile Sibiului care vor recrea atmosfera târgurilor tradiţionale de altădată“, spun reprezentanţii evenimentului.
Spectacolele folclorice vor complete atmosfera
Şi pentru că la un asemenea eveniment, nu putea lipsi muzica populară, sibienii sunt aşteptaţi sâmbăta seara, începând cu ora 18.00, să petreacă alături de Ansamblul de dansuri populare „Cetină de Brad“, din Victoria, judeţul Braşov. Cel mai important moment din cadrul evenimentului a fost lăsat însă pe ultima sută de metri.
Duminică, ultima zi a Târgului Mărginimii îl va aduce în faţa sibienilor pe îndrăgitul interpret de muzică populară Nicolae Furdui Iancu. Împreună cu Ansamblul „Crai Nou“ acesta promite un spectacol unic, care va rămâne mult timp în amintirea sibienilor.
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: