Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reyna, restaurant deasupra mării (document)

Publicat in Ziua Constanta, duminică 22 august 2010 ·

Pe strada Pescarilor nr. 33B, la capătul liniei 102, în cartierul Faleză Nord, este o mică pensiune care are şi un restaurant. Se numeşte Reyna. Interiorul este spaţios şi arată foarte bine. Este o atmosferă caldă şi primitoare, dar mesele parcă sunt cam înghesuite. Nu prea ai parte de intimitatea pe care o aştepţi când ajungi într-un astfel de local. Dar ajungem la partea frumoasă a acestui loc: terasa. În spatele vilei, departe de ochii trecătorilor şi foarte aproape de mare, sunt câteva mese. Nu sunt multe, iar spaţiul dintre ele îţi oferă intimitatea de care ai nevoie. În mijlocul acelui loc este şi o piscină care poate fi folosită ziua, iar noaptea este luminată. Este unul din cele mai romantice locuri în care am fost. Este extraordinar să stai la o masă, oarecum deasupra mării, alături de persoana iubită. Este linişte şi nu eşti deranjat de nimeni.

Vă recomand să mergeţi seara pentru că este răcoare şi puteţi admira marea. Dacă vreţi să mâncaţi ceva, aveţi de unde alege. Mare parte din preparate sunt pescăreşti, dar găsiţi şi preparate tradiţionale. Dar recomand să încercaţi preparatele din peşte. După gust îţi poţi da seama că este proaspăt. Mare păcat că nu este mai ieftin. O masă pentru două persoane (mâncare şi ceva de băut) ajunge lejer pe la 70 - 80 de lei. Nu este un loc în care să mergi zilnic, dar este un loc în care să mergi cel puţin o dată. Cu servirea sunt ceva probleme. Ospătăriţele, chiar dacă sunt amabile, întârzie destul de mult. Dar este un loc în care mergi să te relaxezi, aşa că această întârziere nu deranjează foarte mult. Oricât m-aş chinui, nu pot descrie cât de frumos este pe acea terasă. Trebuie neapărat să mergeţi acolo într-o seară alături de persoana iubită pentru a vă convinge. Dar ar trebui să vă grăbiţi pentru că se termină vara.

Restaurantul funcţionează pe societatea Mersin Turism SRL, administrată de Murat Kan

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°